MyDaysMyMind: Timpul se vinde intr-un pachet frumos ambalat

2012-01-16T23:31:00.004+02:00

The Naked and the Nude by Robert Graves

2012-01-16T20:02:00.000+02:00

For me, the naked and the nude
(By lexicographers construed
As synonyms that should express
The same deficiency of dress
Or shelter) stand as wide apart
As love from lies, or truth from art.

Lovers without reproach will gaze
On bodies naked and ablaze;
The Hippocratic eye will see
In nakedness, anatomy;
And naked shines the Goddess when
She mounts her lion among men.

The nude are bold, the nude are sly
To hold each treasonable eye.
While draping by a showman's trick
Their dishabille in rhetoric,
They grin a mock-religious grin
Of scorn at those of naked skin.

The naked, therefore, who compete
Against the nude may know defeat;
Yet when they both together tread
The briary pastures of the dead,
By Gorgons with long whips pursued,
How naked go the sometime nude!

Încă fără pic de inspiraţie

2011-04-09T16:02:00.004+03:00

Şi ce poţi face în lipsa inspiraţiei (şi a chefului, între noi fie vorba)? Răspunzi la o leapşa de la o prietenă dragă, pe care n-ai mai văzut-o de foarte mult timp...

SUNT în expectativă.

AȘ VREA să pot.

PĂSTREZ foarte puţine lucruri, cele mai multe fiind scrisori de departe.

MI-AȘ FI DORIT să trăiesc într-un oraş cu ieşire la mare.

NU ÎMI PLACE că majoritatea prietenilor mei pleacă din ţară.

MĂ TEM că n-o să pot avea ce vreau să am...

Nu ÎMI PARE RĂU de nimic.

ÎMI PLACE seara, când moţăi cu capul pe umăru lui.

NU SUNT în pas cu modele - cu accent pe primul e.

DANSEZ rar şi timid.

CÂNT orice melodie care-mi trece pe la urechi.

NICIODATĂ nu fac planuri pe termen lung.

RAR plâng.

PLÂNG numai când am nervii întinşi la maxim sau când pierd un om drag.

SUNT CONFUZĂ când nu ştiu unde se duc banii :)

AM NEVOIE de linişte, în toate formele ei.

AR FI TREBUIT... nu, n-ar fi trebuit să nimic. Tot ce-ar fi trebuit să fac, am făcut.

AȘ PUTEA să plec oricând din România, dar aleg să rămân.

Gaudeamus

2010-11-22T15:45:00.003+02:00

Am fost. Am dat bugetul peste cap, da' asta e... vom mânca coperţile cărţilor proaspăt achiziţionate până ne intră banii :)

Ne aşteptam ca reducerile să fie un pic mai generoase, dar până la urmă pot înţelege şi politica editurilor care nu (pot) reduc(e) prea mult preţul cărţilor.

Multă lume, îmbucurător de multă lume, multe edituri, care mai mari, care mai mici, care mai generaliste, care mai specializate. Mi-a părut rău că Institutul Cultural Român a avut un stand mic şi destul de ascuns, pentru că a expus nişte volume interesante (printre care şi cel al lui Ştefan Neniţescu despre artă şi istoria artei) Bineînţeles că la standurile marilor edituri - Polirom, Humanitas, Rao, Nemira, Corint şi încă vreo 2 - era omor şi prin urmare ne-a trebuit o doză crescută de răbdare.

Una peste alta, Gaudeamus rămâne un târg de carte serios, unde trebuie să te duci cu buzunarele/portofelul/cardul plin sau să faci ca noi şi să nu mai ţii cont...

Vederea.

2010-11-19T13:11:00.003+02:00

Azi dimineaţă mi-am dat seama că mai nu văd.

Profu' de desen mi-a sugerat ca în fiecare zi să desez ceva ce-am văzut şi mi-a plăcut sau mi-a atras atenţia într-un fel sau altul. N-am văzut nimic momentan. Nimic care să mă mişte în vreun fel. Nimic care să mă facă să mă grăbesc spre casă, spre planşa de desen sau şi mai bine, să mă facă să scot carneţelul din geantă şi să măzgălesc o schiţă.

Refuz în continuare să-mi iau vreun gadget care să-mi permită să mă transform într-un autist. Refuz căştile în care să-mi cânte continuu muzica; uneori nu-mi scot cartea în metrou, special pentru a VEDEA ce e în jurul meu, pentru a studia figurile de lângă mine; merg încet şi apăsat pentru a putea înghiţi şi rumega peisajul din jurul meu. Şi, cu toate astea, în ultimele două săptămâni nu m-a mişcat nimic... în nici un fel.

Oare mi-am pus ochelarii negri fără să-mi dau seama? Oare, cu toată fereala mea, sunt un autist care înaintează prin viaţă doar imaginându-şi că vede, aude, simte? Sau, pur şi simplu, mi s-a lenevit mintea?

2010-11-09T11:28:00.003+02:00

Mă număr printre cei cărora din când în când muza le pleacă la plimbare şi uită să mai dea vreun semn de viaţă cu lunile. Nu-i nimic, până la urmă îşi va reveni din beţie şi se va reîntoarce acasă. Să sperăm că nu mai durează prea mult.

O săptămână şi patru lecturi

2010-08-18T10:56:00.001+03:00

Săptămâna asta în care am stat potoliţi la umbră şi (relativ) răcoare am lecturat următoarele:
Viaţa lui Seurat aia scrisă de Henri Perruchot. Biografie. Pentru pasionaţii de pictură/biografii e interesantă.

Creştetul Gheţarului, jurnalul Constanţei Buzea din perioada '69 - '71. Sunt multe pasaje în care ţi se face pielea de găină. Ar fi două motive principale: unul felul în care povesteşte despre copiii ei/lor (a fost prima soţie a lui A. Păunescu), Ioana şi Andrei şi al doilea comportamentul grotesc al soţului (abuz psihic şi chiar fizic cât cuprinde). Dar felul în care CB scrie este atât de elegant, de lipsit de ranchiună, încât ai senzaţia că plutea undeva mult deasupra a tot şi toate. Pe lângă asta are suficiente "capitole" în care povesteşte despre viaţa litarară din anii respectivi. E genul de carte după care trebuie să respiri 2-3 zile ca să rumegi ce-ai citit.

Mănâncă, roagă-te, iubeşte, poveştile anului sabatic al lui Elizabeth Gilbert. N-am citit nici o recenzie înainte şi doar bănuiam pe ce am pus ochiu. Mă aşteptam la cu totul altceva, nu ştiu de ce. Acum, la câteva zile după ce am terminat-o şi mi-a mai trecut un pic din dezamăgire, mi-am dat seama că este o carte/un roman perfect de vacanţă.

Olivia Joules si imaginatia hiperactiva, Helen Fielding. Aici am ştiut exact ce citesc şi-am primit exact ce mă aşteptam să primesc. Uneori am nevoie ca romanul pe care-l citesc să-mi ofere distracţie şi relaxare în formă cât mai pură. Asta am vrut, asta am primit.

de Vil şi O

2010-07-01T11:20:00.003+03:00

Meea nu se dezminte şi mă pune să dau praful de pe blogul ăsta cu o nouă leapşa. Una foarte faină.

Zice aşa: “Numiţi două personaje de desene animate. Unul cu care doriţi să aveţi relaţii principiale şi bazate pe respect reciproc. Cel de-al doilea, cu care poftiţi să aveţi relaţii mai puţin principiale, în care respectul reciproc este opţional (chiar contraindicat).”

O să încep cu al doilea personaj: Cruella de Vil

Cu Madam de Vil aş avea câte ceva de împărţit de când avem 7 ani.

Dacă-aş fi o persoană violentă chiar i-aş cârpi vreo două părechi de pălmi, să mă ţină minte! Da' nu-s...

Personajul cu care aş vrea să am o relaţie bazată pe respect reciproc e Oblio

Mi-e din ce în ce mai drag, cu cât "îmbătrânesc" cu atât mi-e mai drag personajul care doesn't need a point to make a point.

Las leapşa asta la liber. Cine va vrea s-o preia, e liber s-o facă.

Premiu (de consolare?!)

2010-04-16T10:09:00.002+03:00

Există un întreg ritual de primire al acestui premiu; adică nu-l primesc aşa că sunt eu fată drăguţă (bine, bine şi de asta, da' nu numai) tre' să fac chestii minunate ca să-l merit.

Anume:

Tre să zic de la cine l-am primit: de la Meea. Şi mai tre' să-l dau mai departe la 12 prieteni. Holly cow! N-am doişpe prieteni! Da' nu cred că se supără nimeni dacă-l dau la mai puţini, da' din sufletul meu mic şi negricios, nu?! Sis, Laura, Anca, Anais, Pişto. (La un moment dat voi reveni şi cu linkurile către ei)

A! Da! Mai tre' să zic 10 chestii care-mi plac mie. Păi să vedem:
1. Îmi place de mine.
2. Îmi place tortul de bezea cu ciocolată.
3. Îmi place să fumez şi să beau cafea.
4. Îmi place soarele şi marea.
5. Îmi place mirosul de iarbă proaspăt tăiată.
6. Îmi place curăţenia (în toate aspectele ei).
7. Îmi plac după-amiezele leneşe de vară.
8. Îmi plac filmele vechi (anii '20 - '70).
9. Îmi place perioada galbenă a lui Van Gogh.
10. Îmi place Bucureştiul.

Gata! Mulţu' Meea! Mă duc să beau o gură de cafea...

Pierderea Inocenţei

2010-03-15T16:19:00.001+02:00

Cristi are mâine vernisaj.

Poate ne vedem pe acolo.

Despre principii

2010-03-03T11:02:00.003+02:00

10 principii de viaţă. Asta-mi cere Laura.

Primul şi cel mai important, cel care-mi conduce existenţa de ani buni încoace: singura persoană care-mi trăieşte viaţa sunt eu. Prin urmare nu fac nimic din ce ar putea să-mi strice echilibrul interior şi mă încăpăţânez să fac lucrurile my way.

Nu trăiesc ca să muncesc, muncesc ca să trăiesc. La care se adaugă faptul că dacă mă trezesc dimineaţa şi constat că nu-mi (mai) face plăcere gândul că merg la muncă, mai bine îmi cat de treabă în altă parte. Am păţit-o de două ori până acum, sper să n-o mai păţesc prea curând.

Legat de prinţipul de mai sus, niciodată - dar niciodată! - să nu te gândeşti la bani. Nu în sensul în care nu-mi negociez remuneraţia, să fim realişti!
Dar sunt momente în care datoriile cotidiene devin un cui în talpă. Chiar şi când îţi flutură vântul prin buzunare există o rezolvare. Am experimentat pe propria-mi piele şi cu cât panica e mai mare, cu atât ţi se întunecă mintea şi nu mai vezi rezolvarea (care, de cele mai multe ori e la mintea cocoşului).

Gândeşte pozitiv. Ştiiiuuu, un clişeu mai mare ca ăsta rar găseşti. Dar, când constaţi că gândurile pozitive îţi uşurează infinit existenţa, chiar şi un clişeu poate ajunge principiu de viaţă.

Râzi cât poţi de mult şi din toată inima. E incredibil de important râsul ăsta.

Mai bine să-ţi pară rău că ai făcut decât să regreţi că n-ai făcut. Cu alte cuvinte încerc să evit situaţia în care să-mi dau palme că am ratat cine ştie ce oportunitate.

The Importance of Being Ernest. Nici nu ştiu dacă e un principiu, un defect, o calitate... în ce categorie se înscrie obsesia pentru fair-play. Sunt un om corect până la prostie, chestiune pentru care "îi acuz" pe ai mei. Datorită lor - pentru că nu ne-au pedepsit niciodată când am spus adevărul - nu ştiu să mint şi dacă scap o minciună se prinde toată lumea pentru că mă înroşesc şi mă bâlbâi. Prin urmare, spun adevărul fie ce-o fi, de murit n-a murit nimeni din cauza asta. Aia e... nu mi-am făcut prea mult bine, dar dorm neîntoarsă. Problemele apar atunci când ies din lumea mea utopică, unde toţi activează pe acelaşi prinţip...

Ţine-ţi prietenii aproape. Partea cu duşmanii la mine nu se aplică, pentru că nu cred că am duşmani... iar dacă am, sunt nişte oameni foarte trişti pe care nu-i vreau în nici un fel în preajmă.
Încerc să-mi ţin prietenii (aici intră, bineînţeles, şi familia) cât mai aproape, chiar daca, în anumite cazuri, suntem la mii de kilometri distanţă.

Viaţa este construită din evenimente minore extrem de importante. Nu ştiu dacă mă fac bine înţeleasă... Dacă aş sta să aştept acele câteva evenimente majore dintr-o viaţă aş muri nevieţuită.

Iubeşte! În cuvântul ăsta se ascund cuvinte precum tolerează, iartă, bucură-te...

Mi-ar plăcea să ştiu cele 10 principii ale Ancăi, Anais, Mistral, Carmen, Meea.

Emi

2010-02-25T13:06:00.004+02:00

Astăzi este ziua prietenului meu, Emi.

Pe Emi îl cunosc din şcoala generală, unde am fost în clase paralele, dar ne-am împrietenit în liceu, când am nimerit în aceeşi clasă.

Emi este unul dintre puţinii oameni care ştiu despre mine ce nu mi-ar plăcea să ştie nimeni, dar m-a "adoptat" fără prea multe întrebări.
Emi este cel pe care l-am căutat atunci când aveam nevoie de un umăr solid pe care să-mi plâng existenţa şi a fost prezent de fiecare dată.
Emi este cel care-mi aruncă în faţă adevăruri pe care eu încerc să le dosesc şi mă face să le înfrunt.
Emi este cel care m-a susţinut când mi-a fost cel mai greu şi cel care s-a bucurat când mi-a fost bine.
Emi este acolo şi când îl ignor cu săptămânile şi când îl bombardez cu prezenţa mea (ceea ce nu s-a mai întâmplat demult).
Emi este prietenul meu şi n-aş şti niciodată să-i mulţumesc suficient pentru prietenia lui.
Emi e Emi.

La mulţi ani, dragul meu!

Despre cât de româncă sunt

2010-02-17T19:10:00.006+02:00

Daniel întreabă în stânga şi-n dreapta cât de români suntem - în spiritul arborelui genealogic. Păăăi, eu cam sunt...

Pe latura tatălui, a bunicii, ştiu cam până în secolul al XVII-lea. Au fost români, Soare, plecaţi din Banat şi stabiliţi în zona Sibiului, unde, împreună cu familia Roman, au întemeiat satul Porumbacu, cunscut acum drept Porumbacu de Sus.
Străbunica, mama bunicului, singura despre care am informaţii, tot româncă, din Bucureşti chiar, strămutată pe principii politice în Mărăşeşti (ea a fost una dintre domnişoarele de onoare de la curtea Reginei Maria, iar fiica ei - culmea - membru în ilegalitate al partidului comunist. Istoria a lungă, complicată şi privată).

Nici pe latura mamei lucrurile nu sunt foarte simple, deşi e posibil ca aşa să pară. Străbunicul, tatăl bunicii, a fost ucrainian (Zincenco) de la Odessa venit în România pe Potiomkin când cu revolta echipajului în 1905. Nu ştiu dacă îşi propusese să se stabilească în zona Râmnicului Sărat, dar s-a îndrăgostit şi-a rămas.
Despre bunicu şi familia lui, din păcate, nu ştiu foarte multe. Erau din zona Ostrovului, asta e sigur, dar de unde au venit, ce origini aveau, nu ştiu. Sper să-şi amintească mama mai multe la o viitoare discuţie.

În concluzie, am sânge slav până în măduva oaselor, motiv pentru care nici nu mă mir când mă apucă dorul de ruşi şi ce reprezintă ei.

Despre schimbarea la faţă

2010-02-10T16:22:00.002+02:00

Any questions?

None!?

Perfect. Walk slow.

Ode şi palavre

2010-02-09T15:13:00.004+02:00

Draga de Anca zice că nu mi-a ajuns de lepşe şi mă mai procopseşte cu una. (Nu mă luaţi în seamă, fac eu pe rănita, da-mi place să joc leapşa)

Chestiunea cere aşa:
1. iti arati o parte din corp. care te reprezinta, care iti place tie mai mult, si
2. gasesti o poezie/cantec/imn/oda despre female nature si o dedici cui vrei tu, da’ fata sa fie.”

First: nimic nu se compară cu ochii. Ai mei, ai tăi, ai orişicui. O sprânceană ridicată, un flutur de geană, o privire furată, o privire cerută din priviri, un zâmbet din colţul ochiului, o aprobare tacită sau o dezaprobare fermă; un fulger, un alint, orice. Totul se vede în/prin ochi/privire.

Second:

Ţi-am cumpărat, şi-am dat pe el o-avere
un strop de nu ştiu ce, cu iz de floare
ca urma să-ţi cunosc după-adiere.
Oriunde eşti, oriunde sunt, cărare
spre tine să găsesc îmi stă-n putere.
Iar de te-ascunzi, te iert: nu-i supărare.
Mereu purtându-l se revarsă-n unde,
şi orb să fiu, tot te-aş găsi oriunde.

Rima 55 michelangiană spune tot şi mai mult decât atât.

Raportează Sis.

Despre interpretare

2010-02-06T13:00:00.006+02:00

În biblioteca alor mei, printre sute de cărţi răsfoite/citite/devorate, există un volum ale cărui coperţi m-au urmărit ani întregi, pe care l-am deschis prima oară acum vreo 10-12 ani.

Nu ţin minte când l-am remarcat prima dată sau când a început să mă urmărească precum ochii unui portret din cărţile poliţiste. Numele, Memoria Focului, a fost obiectul obsesiei mele. Pentru un copil de 10-11 ani, excepţională era metafora luată ad litteram. Cum se poate ca ceva ce distruge iremediabil să păstreze o memorie? Memoria cui? A obiectului distrus sau a focului însuşi?

Mai mult decât atât, mi-era oarecum teamă că dacă o voi deschide toate poveştile pe care le creasem în jurul ei se vor spulbera şi voi fi dezamăgită. Nici nu mai trebuie să spun că, fiind o carte din biblioteca alor mei, nici nu eram foarte sigură că nu fac vreo trăsnaie dacă o deschid (deşi nu mi s-a interzis niciodată să răsfoiesc/citesc vreo carte). Aşa că am aşteptat.

Acum îmi amintesc că eram în anul întâi de facultate când, într-una din zile, mi-am zis că aşa ceva nu se poate! Nu se poate să-mi fie teamă de o carte! Şi-am deschis-o. Şi-am citit câteva poveşti. Şi mi s-a lipit de suflet. A meritat să aştept.

Una dintre cele mai impresionante poveşti (autorul insistă să nu i se pună eticheta de istoric) este despre cum interpretarea personală a unor cutume impuse poate duce la naşterea unor noi obiceiuri - din păcate prea poetice pentru a nu fi interzise şi pedepsite de o societate absorbită de adulaţia de sine.

La câţiva ani după ce America Latină a fost cucerită de spanioli, deci la o perioadă extrem de scurtă după de catolicismul a fost înghesuit pe gâtul populaţiei băştinaşe, într-una dintre primăveri, unul dintre conducătorii cuceritori asistă la următoarea scenă: în urma semănătorilor mergeau femei care îngropau pe brazdă icoane cu Fecioara Maria.

Imaginaţi-vă stupoarea şi indignarea privitorului spaniol, îmbuibat de credinţă şi veneraţie! Evident, femeile au fost închise şi torturate pentru a-şi recunoaşte păcatul de neiertat. Nimeni nu le-a răspuns când au întrebat cum altfel le-ar putea ajuta Sfânta Fecioară întru o recoltă bogată fără a fi prezentă în pământ, acolo unde aveau nevoie de ea...

Uneori îmi amintesc de povestea asta şi mă opresc în pragul unei interpretări greşite, alteori o uit şi mă avânt ca curca-n lemne... Doar sunt om supus uitării, nu?!

Cu filme 2000 - 2009

2010-02-04T11:21:00.004+02:00

Zice aceeşi doamnă ca în leapşa de mai devreme că tre să zic nişte filme din perioada 2000 - 2009 care mi-au zis ceva.

Pfff, puţine dom'ne, puţine rău! E o perioadă care mie nu mi-a zis prea multe în materie de filme, dar să încercăm.

Ordinea este aleatoare, nu există un clasament.

Noi Albinoi - film islandez din 2003;
Old Boy - film japonez tot din 2003;
The Good the Bad and the Weird - film corean din 2008;
The Boat that Rocked - coproducţie 2009;
Love and Other Crimes - film sârbesc 2008;
Kontroll - film maghiar 2003;
Taxidermia - film maghiar 2006;
Run Fat Boy, Run - film britanic 2007;
Sexo con amor - film chilian 2003;
La mala education - film spaniol 2003;
El Maquinista - film spaniol în limba engleză 2004;
Unul dintre cele mai tari filme văzute vreodată - After Life - film japonez 1998 (da, ştiu, nu-i din decada corectă, da' trebuia menţionat!).

Sunt sigură că mai sunt câteva, dar la o primă strigare pe astea încă le am pe retină.

PS: O singură adăugire trebuie neapărat să fac: Restul e tăcere

Despre descoaserea sinelui prin lepşe

2010-02-04T10:07:00.005+02:00

Şi dacă tot m-a prins că am reluat scrisul pe blog m-a şi plesnit cu o leapşa. Despre madam Meea e vorba.

Principala trăsătură a caracterului meu: Încăpăţânarea.
Calitatea pe care o prefer la un bărbat: Sociabilitatea.
Calitatea pe care o prefer la o femeie: Să ştie să vorbească cu sens.
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Că sunt acolo şi când sunt urâcioasă.
Principalul meu defect: ... teama de schimbare?!
Ocupaţia mea preferată: Să plec... oriunde, oricând. Sunt capabilă să împachetez strictul necesar în mai puţin de un minut.
Visul meu de fericire: Să nu se schimbe nimic din ce am acum.
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Să-mi pierd speranţa.
Ce-aţi vrea să fiţi? Nimic altceva decât ceea ce sunt.
Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Franţa. Sudul Franţei, mai exact.
Culoarea preferată: Toate culorile curcubeului.
Floarea preferată: Garoafa.
Pasărea preferată: Barza.
Prozatorii mei preferaţi: Philip Roth, Amos OZ, JD Salinger, Filip Florian, Doina Ruşti etc etc
Poeţii mei preferaţi: Marin Sorescu.
Eroul meu preferat: Saymour.
Eroina mea preferată: Zooey.
Compozitorii preferaţi: Chopin.
Pictorii preferaţi: Impresioniştii şi Expresioniştii. Toţi. Cu Van Gogh în frunte.
Eroii din viaţa reală: Ai mei.
Eroinele din istorie: nu m-am gândit până acum. poate Ludovic Soare?
Băutura şi mâncarea preferate: Vin alb demi-. Pilaf făcut de mine.
Numele preferat: Eva. Petru.
Ce detest cel mai mult: Platitudinile.
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Nu detest pe nimeni. Mă îngrozesc la auzul anumitor nume, da' nu detest pe nimeni, considerentele fiind multiple.
Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: ...
Darul natural pe care-aş vrea să-l am: Teleportarea.
Cum aş vrea să mor: Brusc şi fără durere.
Starea de spirit actuală: Relaxare.
Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: Când vor greşi copiii mei.
Deviza mea: Singura persoană care-mi trăieşte viaţa sunt eu.

Doamnă, la a doua leapşă am răspuns aici

Despre desene animate şi violenţă

2010-02-03T12:47:00.003+02:00

Există o doamnă, nici mai mult nici mai puţin decât parlamentar, căreia i-a căşunat pe desenele animate difuzate pe sticlă.

Nici nu ştiu cu ce să încep... sunt atât de multe idei greşite în discursul ei încât mi-e greu să aleg una cu care să încep.

În primul rând, doamna zice

aceste emisiuni sunt printre primii factori care dezvoltă personalitatea, comportamentul şi, implicit, viitorul copiilor noştri.

şi

Alături de părinţi, de prietenii şi de grădiniţă şi şcoală, televizorul are un rol extrem (s. m.) de important în educarea micuţilor.

Nu zău! Nu credeţi că poate ar fi mai indicat să faceţi o dezbatere publică pe marginea subiectului cum a ajuns TV să aibă un rol atât de important în educaţia copiilor? Sau cum să evităm să se ajungă în punctul ăsta...

Şi dacă tot veni vorba (ea n-a venit, da' o forţez eu să vină) de ce nu faceţi o dezbatere publică cu privire la lipsa locurilor de joacă, a centrelor de joacă tip after-school (ştiu că există unele particulare dar sunt mult peste puterile financiare ale majorităţii), a cinematografelor pentru copii (că zicem că avem 2 teatre în Bucureşti şi e suficient), a bibliotecilor specializate în carte pentru copii între 2 şi 13 ani să zicem şi lista poate continua.

Revenind la educaţia copiilor cu televizorul. Eu nu pot vorbi decât din experienţă, care experienţă îmi aminteşte de antichităţi gen diafilme, plăci cu poveşti, cărţi cu basme, chestii din astea depăşite...

Nu ştiu cu ce ar putea fi înlocuite diafilmele în timpurile astea moderne, dar vă pot spune ce însemna să mă aşez la unul dintre ai mei în braţe, să potrivim împreună filmul în aparat şi să-mi citească poveştile de pe perete.
Pentru majoritatea pick-upul e depăşit, iar plăcile, cine mai are, sunt demult uitate într-un colţ. OK, pot accepta asta. Le înlocuim cu CD cu poveşti. Apreciez nespus că în ultima vreme au început să apară poveşti citite frumos, că există diverse iniţiative în privinţa asta. (Sor-mea a câştigat la Radio Guerrilla pentru mine un pachet de 5 CD cu Povestea lui Habarnam şi a prietenilor săi :D ).

Şi am ajuns la cărţile pentru copii. Aici nu mai vede nimeni nici o problemă, nu? Nu vede nimeni că nu s-au reeditat basmele clasice, nu? Nu vede nimeni ca s-au închis bibliotecile de cartier care aveau cărţi pentru copii, nu? Păi de ce să vadă cineva, doar TV este o parte extrem de importantă în educaţia copilului...

Sunt de acord în totalitate cu ce zice animal00 aici. Sunt sigură că progeniturile de pe câmpiile patriei nu înjură din cauza desenelor, nu sunt isterici din cauza desenelor animate, nu se bat din cauza desenelor animate. Vorba lu' naşu noi cand eram mici, neâvand desene animate violente, ne băteam cu flori. Şi acum miros...

Mă trezesc frumos...

2009-10-19T23:39:00.000+03:00

Pisto: I do not love you as if you were salt-rose, or topaz,
or the arrow of carnations the fire shoots off.
I love you as certain dark things are to be loved,
in secret, between the shadow and the soul.

I love you as the plant that never blooms,
but carries in itself the light of hidden flowers;
thanks to your love a certain solid fragrance,
risen from the earth, lives darkly in my body.

I love you without knowing how, or when, or from where.
I love you straightforwardly, without complexities or pride;
so I love you because I know no other way

than this: where I does not exist, nor you,
so close that your hand on my chest is my hand,
so close that your eyes close as I fall asleep.

Pisto: ca sa te trezesti frumos

Despre tinereţe

2009-09-29T14:22:00.006+03:00

La jeunese n’est pas une période de la vie. Elle est une état d’esprit. Une effet de la volonté. Une qualité émotive. Une victoire du courage sur la timidité, du goût d’aventure sur l’amour du confort. Jeune est celui qui s’étonne et s’émerveille. Il défie les événiment et trouve de la joie au jeu de la vie. Vous êtes aussi jeune que votre joie. Vous resterez jeune autant que vous resterez réceptif. Réceptif a ce qui est beau, bon et grand. Réceptif aux messages de la matière, de l’homme, de l’infini. Si un jour votre coeur allait etre mordu par le pessimisme et rougé par de cynisme ou l’egoïsme puisse Dieu avoir pitié de votre âme de vieillard.

Citat aflat in casa lui Alice Magheru, găsit în Poveşti ale doamnelor din Bucureşti - Victoria Dragu Dimitriu

2009-09-22T15:42:00.003+03:00

© Emi
Aş vrea să povestesc ultimele cinci zile, dar deocamdată totul e în ceaţă

Sentimentul general e unul de împlinire totală, de linişte desăvârşită şi de bucurie inexprimabilă

E bine

...

2009-09-16T10:10:00.002+03:00

Am emoţii.

Am emoţii din ce în ce mai mari. Teoretic totul este aşa cum trebuie, nu ne lipseşte nimic... până la proba contrarie. Mă aştept ca, dintr-un moment în altul să mi se comunice că mai am nevoie de ceva, că ceva nu e cum "ar trebui" să fie. În fine...

Se dau următoarele:
Rochie, pantofi, tocă - check!
Costum, cămaşă, cravată, pantofi - check!
Invitaţi - check!
Karaoke - check!
Pub - check!
Primărie - check!
Biserică - check!
Emoţii - double check!

Tot ce-mi pot dori de aici încolo e să ne trezim luni dimineaţă întregi la cap.

Uraţi-ne de bine!

Madonna la Bucureşti

2009-08-27T12:05:00.006+03:00

Pe puncte, că n-am chef de pălăvrăgeală:

1. Pentru necunoscători, Paul Oakenfold este un tip care mixează bine spre foarte bine şi care, în alte ţări ridică mii de oameni în picioare. N-am pretenţia să fie cunoscut în România, cum n-am avut pretenţia aseară să aibă cineva vreo reacţie când a apărut pe scenă, deşi mi-ar fi plăcut. Unele melodii auzite aseară în boxe sunt în toate topurile internaţionale (Kings of Leon cu Sex is on Fire sau U2), dar nimic nu i-a mişcat pe domnii şi doamnele de pe păşunea prăfuită a Parcului Izvor...

2. Nu m-a deranjat aglomeraţia. Întotdeauna am presupus că la un concert aşa trebuie să fie: lume multă care să se simtă bine. M-a deranjat în schimb amplasamentul concertului: un parc unde iarba nu mai exista demult, unde praful - ţărâna scurmată de mii de tălpi - se ridica ca un nor imens peste mulţime. Dar, aşa cum o ştim cu toţii, Bucureştiul nu prea are unde să organizeze asemenea evenimente.

3. M-a deranjat lipsa toaletelor (pe principiul românul are vezica mare şi retenţie renală şi mai mare), lipsa tonetelor cu băutură (erau, dar 20 de tonete la 60.000 de oameni nu fac faţă oricine orice ar zice) şi m-a mai deranjat că nimeni nu părea să se bucure că se află la un concert. Parcă veniseră toţi din obligaţie de serviciu.

4. Scena. Măi nene! Bine că n-au amplasat-o sub pământ! Nu cer aşa ceva, dar aveţi un pic de respect şi pentru cei care nu au 2,50 înălţime şi nici n-au avut bani (sau inspiraţie) să cumpere un bilet în primul rând. Era chiar aşa de greu să ridice scena aia încă 5 metri? Şi nu numai scena... Ecranele amplasate cam neinspirat erau mici şi cu imagini neclare şi cu delay de sunet. Nu ştiu dacă organizatorii au avut minunata idee sau pur şi simplu aşa e concepută scena ei de concert, cert este că e ceva greşit acolo.

5. Dom'ne, mie una mi-a plăcut muzica cântată aseară. Mi-au plăcut şi remixurile (chiar dacă nu sunt fan al acestui tip de interpretare, apreciez că e în pas cu "ce se cere", cu "ce vrea tineretu'"), mi-a plăcut - cât am văzut pe ecrane - ce s-a întâmplat pe scenă, chiar dacă am observat că lumea prin blogosferă comentează că a fost curs de fitnes - nu le împărtăşesc părerea; mi-au plăcut şi baladele; mi-a plăcut că a pus mâna pe chitară şi chiar s-au auzit nişte acorduri foarte rockăreşti la un moment dat. Madama e ea însăşi o industrie: pe scenă s-au petrecut lucrurile la secundă - pot băga mâna în foc - fără timpi morţi, fără lălăituri în plus.

6. Mda, deja celebrul moment de hiuduială. Nici nu cred că merită să comentez aşa ceva. Indiferent de ce ar fi spus ea acolo, dacă nu ţi-a jignit ţara, nu te-a băgat în mă-ta, dacă nu ne-a făcut pe toţi jegoşi şi împuţiţi, ba din contră, a spus nişte chestii de bun-simţ, dar pe care noi ne încăpăţânăm să le considerăm deplasate, nu cred că era nevoie să hiuduie cineva. Chiar şi lipsa de reacţie mi s-ar fi părut mai bună decât mojicia.

Concluzia este că Madonna a prestat un concert: ăsta e jobul ei şi şi l-a făcut bine, iar noi - publicul plus organizatorii - am picat examenul cu brio.

PS: a scris şi Fârlaifus asta mică despre conţert.

Prima casă?

2009-08-20T16:07:00.005+03:00

De ceva vreme mă întreabă lumea de ce nu-mi iau casă, dacă tot s-a lansat minunatul program. Cred că a devenit o întrebare standard care se pune tuturor persoanelor trecute de 30 de ani care stau cu chirie.

Pe ai mei i-am lămurit repede. Cu consortul am lămurit-o şi mai repede, că suntem pe aceeşi lungime la capitolul ăsta. Celorlalţi le povestim despre libor şi euribor şi-i încuiem.

Ecuaţia e foarte simplă (dacă până şi eu, care n-am nici în clin nici în mânecă cu calculele de genul ăsta, am priceput-o). Euribor-ul e (cel puţin era la lansarea programului) la cea mai mică cotaţie din istorie. În momentul în care se va reglementa piaţa (şi se va reglementa înainte de terminarea ratelor, cel mai probabil în următorii 2-3 ani) va creşte şi dobânda, pentru că aceasta e influenţată de cotaţia mai sus menţionată. Prin urmare, orice-mi promite mie acu' nenea Boc sau banca X este egal cu -0 la pătrat.

Eu oricum nu sunt deloc adepta inhamatului la dat banu' la bancă până la adânci bătrâneţi. Chiar dacă pot înţelege raţionamentul cu care se duc oamenii la bancă pentru banii de casă, mi-e clar că eu n-as putea trăi cu gândul că 30 de ani sunt legată.

Pentru cine vrea să se lămurească există site-uri specializate pe comparaţii financiare, cum e FinZoom.

M-am jucat şi eu pe el un pic şi a rezultat asta: dacă aş cumpăra un imobil de 60.000 şi vreau credit 57.000 pe 25 de ani, rezultă că tre să dau băncii înapoi, în cel mai fericit caz, 100.064,09. Nici nu mai comentez...

Nuş ce-am scris aşa mult, ideea era simplă: să sperăm c-or veni şi vremuri mai bune!

Drogurile şi şoferia

2009-08-14T12:13:00.000+03:00

Preluat de la Glob de moldovean

Partly Clouded - Pixar Short

2009-06-15T12:01:00.000+03:00

Poate aţi uitat cum e cu copilăria

Partly Clouded - Partial Noros - Pixar
Vezi mai multe video din Film

2009-05-18T17:15:00.001+03:00

E cum zice ea.

pentru sâmbătă

2009-04-23T21:58:00.002+03:00

La mulţi ani S.

Addiction/Addicted

2009-04-08T13:17:00.004+03:00

Luni am avut ocazia să văd (e foarte mult spus) cum sunt, cine sunt, unde stau o parte din heroinomanii Bucureştiului. Mi se relataseră în nenumărate rânduri întâmplări de la acţiunile de out-reach (distribuţie seringi, apă distilată, prezervative etc) făcute pe străduţele din Ferentari sau chiar din zona Unirii, dar erau nişte poveşti îndepărtate, fără o reprezentare clară în mintea mea. Până luni.

În Bucureşti sunt în jur de 60 000 de consumatori de heroină care se injectează. 60-80% dintre ei sunt infectaţi cu virusul hepatitei C

Sunt mulţi, foarte mulţi şi sunt în foarte mulţi adolescenţi. Cât băieţii le luau datele şi le dădeau seringile am încercat să fiu cât se poate de atentă la feţele lor, să reţin cât mai multe detalii. Media de vârstă a celor care au venit la geamul maşinii a fost undeva la 22-23 de ani; cel mai în vârstă împlineşte anul ăsta 40, iar cel, de fapt cea mai tânără a fost o puştoaică de 17 ani neîmpliniţi (despre care nu sunt nici acum sigură că se injecta, deşi a încercat să ne arate urmele de ac de pe mâini, sau venise să ia pentru cineva nedeplasabil).

Noi am fost pe o stradă din Ferentari, într-o zonă cu blocuri de patru etaje. Din momentul în care am parcat maşina până când a venit cineva să se întrebe dacă suntem "maşina cu siringi" au trecut maxim 3 minute, iar în următoarele 3 crescuse un ciorchine de capete la geam. Cu două excepţii, toţi erau mai mult sau mai puţin treji, toţi repetau ca o moară stricată numele mamei, numele lor şi data naşterii, semn de practică veche, câţiva au cerut şi pentru fraţi, câţiva au vrut şi prezervative, iar marea majoritate erau nemulţumiţi de ace. Băieţii distribuie seringi cu ace de 1 - cele mai fine - iar ei voiau ace de 2, mai groase, să nu se mai injecteze în mână, pentru că nu le mai rezistă venele. Şi eu, naiva, întreb păi unde în altă parte. Inghinal, pe vena de pe tibie, jugulara... nimic spectaculos.

Cât am stat, s-au distribuit 2700 de seringi şi am plecat în primul moment liber, pentru că riscam să rămânem fără şi nu era o experienţă pe care băieţii să vrea să o repete (ultima dată s-au urcat pe capota maşinii să facă scandal că n-au mai ajuns seringile şi la ei).

Nu pot să concluzionez. N-am ce să concluzionez şi nici nu vreau. E o lume nevăzută pentru noi, cei "normali", e o lume despre care nu ştim mai nimic şi pe care nu vrem s-o cunoaştem. Nu are nimic frumos, nici măcar estetica urâtului nu se poate aplica în cazul ăsta, şi totuşi, există, EI există şi va trebui realizăm asta odată şi-odată

2009-04-03T14:10:00.003+03:00

Postul de mai devreme a fost şters din cauza comentatorilor care vin să-mi strice karma.

Patru filme

2009-03-16T14:26:00.006+02:00

N-am mai scris de ceva vreme despre filme, aşa că scriu acum despre patru dintre cele văzute în ultima vreme.

Vicky Cristina Barcelona, cel mai recent al lui Woody Alan şi, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai digerabile, domnul acesta nefiind pe lista preferaţilor mei. Totuşi, VCB, poate prin jocul actorilor, poate că s-a mai îndulcit regizorul odată cu trecerea timpului, este un film foarte plăcut. Patru personaje principale, o vacanţă la Barcelona, frânturi de iubire şi cupluri neobişnuite. Comparativ cu ce am văzut că s-a scos pe piaţă anul trecut în materie de pelicule , ăsta e un film bun. Merită să aruncaţi o geană întredeschisă pe el.

Dacă L.A. cu pădurea lui sfântă scoate numai tâmpenii în ultima vreme (e părerea mea personală şi mă încăpăţânez să cred că e justă) dacă întorci privirea spre Europa sau, şi mai bine spre Asia, descoperi nedescoperitu'. Par example:

În Europa anului 2005, danezii făceau Adam's Apples, o comedie neagră (dar nu chiar aşa de neagră), unde un neo-nazist este condamnat la muncă în folosul comunităţii şi ajunge într-o mănăstire de călugări, alături de alţii ca el. I se dă în grijă un copac, un măr, din fructele căruia, la sfârşitul verii va trebui să gătească o plăcintă. Şi de aici nebunia...!
sau
1998, Japonia - Wandafuru Raifu - After Life - este unul dintre cele mai frumoase, suave filme văzute în ultima vreme. Pe scurt, după moarte oamenii nu se duc în rai sau in iad, ci petrec o săptămână alături de nişte consilieri, care-i ajută să-şi aleagă o singură amintire pe care o vor putea lua cu ei after life. De fapt nu amintirea, ci sentimentul pe care această amintire îl induce. Şi dacă ar fi să vă uitaţi numai pentru idee şi tot merită. Oricum, After Life a intrat pe lista preferatelor mele.
sau dacă nu vreţi filme care să vă pună pe gânduri, avem
Joheunnom nabbeunnom isanghannom, în traducere englezească The Good, the Bad, the Weird (mulţam Lau de sugestie). Un western corean din 2008, cu faze absolut memorabile, pe alocuri o parodie inteligentă a westernurilor clasice şi în general un film bine realizat. Din punctul meu de vedere nu-i lipseşte nimic: are umor, are acţiune (foarte multă acţiune!), nu are momente moarte sau trase de păr, e o poveste închegată, cu cap şi coadă. A! şi să nu uit... e cu schepsis.

Mai ţineţi minte?!

2009-03-12T16:41:00.003+02:00

Spu-sa! Spu-sa!
Spusa lu to-va-ra-şa!

Te spun, te spun
C-ai mâncat săpun
Şi mie nu mi-ai dat
Şi te-ai săturat

an tan te
dize mane pe
dize mane compane
an tan te

oan ciu fri
pamela vrea copii
şi bobi nu o lasă
că este prea frumoasă

în oceanul pacific
locuia un peşte mic
şi pe coada lui scria
ieşi afară dumneata

pe o bară
se căca o cioară
cra cra cra
drept în gura ta

An-tan-tirimogodan
Cara cara si
Principala moningo
Tango!

O poni poni poni / Cademia mustafa
Mustafa fa fa / Come ga ga ga
Ungi epi epi epi / Come depi depi depi
Ungi o o o / Come go go go.

O cunosc pe Carolina, e o fată din Carpaţi
Are ochii ca şi marea şi-i frumoasă ca o stea
O Carolina lina, Carolina cha cha cha
O carolina lina, Carolina cha cha cha…

Una mia suta lei
Ia te rog pe cine vrei
Din gramada cu purcei
Alege pe cine vrei
Dacă n-ai pe cine
Ia-mă chiar pe mine !

An, tan, tichitan
Motaila-i capitan
Ene, Bene bombardează …
Boom …

Echete bechete sucutu bau
Abe fabe demanau
Ics pics palapuf
Nau!

Pace pace
Între două dobitoace
Dobitoaca cea mai mare
Are pene pe spinare
Dobitoaca cea mai mică
Are pene pe burtică

unilica titipana
gogorana diabo
manda tzica-tzica bo
brobonete tzop!

Rezistenţă, pace şi cadenţă
Cine nu mai poate,
Două mâini la spate!

Avion american,
Bombardează cu salam.

ce-mi spui mie, n-ai parinţi?
libelula fără dinţi!

Am-dam-dez,
dizi-mani-frez,
dizi-mani-pomparez,
am-dam-dez.

Caramidă nouă dă Doamne să plouă
Caramidă lucitoare dă Doamne să iasă soare

An tan tichi tan
Joc de fotbal mexican
Mingea e la Ene
Ene în izmene
Pasă la Panduru
Panduru dă cu curu
Şut bară gol
Portaru-n curu gol

huba buba istambul
vin jandarmii de mă fur
doi mă leaga, doi mă-ntreabă
ce-ai făcut cu capra neagră
am vândut-o la doi hoţi
pe-o pe-re-che de chi-loţi.

Iese dreacu dă su’ pat
Cu trei kile de c*c*t
Unu mie
Unu tie
Unu la cofetărie
TE PUI!

Hei, ocatacaţani
Zbichi sutirani
Chespa sita vrea.
Edi caracatzani
Zbichi sutirani
Chespa sita vrea.
Faietona
Chiapomena
Mi-a
Carpazia.

Vine moşu’ de la baie
Cu-n lighean legat de coa… na Miţa biciclista
A căzut şi şi-a rupt pi…. tpalac într-un copac
Mie-mi vine să mă ca… lule mănînci ovăz,
Mie-mi vine să mă bă… ţule cu noduri multe
Mie-mi vine a mă fu… gi de-aicea, eşti nebună
Ce îţi trebuie ţie pu… ne mîna pe-nvăţat
Ce, eşti fată de măritat?!

Mi s-a imbolnavit pisica-sica
Are febră mititica-tica
Are febra şi pojar-jar
Trebuie dusă la spital!
Doctorul mi-a dat reteta-tetă
Să o plimb cu bicicleta-cleta
Bicicleta s-a stricat-cat
Şi pisica a strănutat
Hap-ciu!

“Foaie verde de piper
Să traiască dom’ şofer
Că ne-a plimbat cu maşina
Şi şi-a consumat benzina”

Împăcare, împacare,
fără nici o supărare,
dacă ne mai supărăm,
luam valiza şi plecăm,
iar la gara “23″,
ne-ntalnim cu 3 purcei,
unul mie, unul ţie,
şi unul lui popa Ilie,
şi-o felie de salam,
pentru domnul şobolan

(Eu le-am primit pe mail, dar sunt toate pe La trecut)

Fabrik9

2009-03-11T15:45:00.005+02:00

Am o prietenă care s-a săturat să fie la stăpân şi s-a apucat de afaceri. Ajutăm copilu' cu link.

Fabrik9 pentru cine se înscrie în curentele punk, goth, metal sau hippie la capitolul îmbrăcăminte/accesorii.

Renaşterea Rusia in secolele XIII - XVI*

2009-03-10T15:56:00.003+02:00

Tatăl meu are obiceiul de a ne trimite pe fax (a rămas singurul din familie care nu utilizează internetul) diverse extrase de prin ziare. Aşa şi azi dimineaţă: mă sună hlizit tot să-mi ceară numărul de fax de la birou şi-mi trimite următoarea chestie:

De la secolul XVI-XVII urmările descoperirii geografice au fost descoperite de călătorul român Magelan. Magelan a trecut prin mai multe insule. Călătorul român Magelan a cunoscut teritoriul insulelor unde sa dus el. Magelan a fost intr-o insulă ca insula Filipile. Pe Magelan la omorât o oaste întreagă care la aşteptat chiar pe drumul pe care mergea el. După ce la omorât pe Magelan el a fost aruncat intr-o insulă ca insula Filipile. Magelan până ce nu muri el a pictato pe Gioconda. Gioconda era o femeie care care a fost si ea una din cele cea descoperit mari descoperiri geografice. Gioconda a rămas ca una dintre cele mai frumoase picturi în viaţa poporului nostru. Alt călător român şi Ivan al IV-lea zis şi Ivan Turbincă care a fost deopotrivă cu Magelan. Ivan al IV-lea a fost omorât în insula Filipile. Urmările marilor descoperiri geografice. După marile descoperiri geografice a fost şi urmările marilor descoperiri geografice. Aici în urmările descoperiri geografice a fost iară ca conducător român Ivan al IV-lea şi Magelan. Ivan al IV-lea îi era lui în minteşi ca amintire insula Filipile pentru că acolo a murit Magelan şi la aruncat tot în insula Filipile, ăştia doi călători ca Magelan şi Ivan al IV-lea îşi mai aduc aminte şi de Gioconda care si ea a fost să descopere multe insule şi că insula cea mai însemnată era insula Filipile unde a murit călătorul român Magelan. Aceşti trei călători români ca Gioconda, Magelan şi Ivan al IV-lea rămân în inima poporului nostru. A mai fost şi alt călător român ca Filip al II-lea şi el a descoperit insule multe şi cea mai însemnată insulă a fost insula Filipile, în care a fost Magelan. Un alt călător român a fost Filip al III-lea care a descoperit şi el multe insule şi cea mai însemnată insulă a fost insula Filipile. Al cincilea călător a fost Filip al IV-lea care... (lucrare neterminată).

Nu ştiu dacă e reală lucrarea de mai sus, mama zice că nu, eu sunt aproape sigură că da, nu de alta da' se pot şi mai gogonate.

* Această însemnare a fost scrisă la cererea expresă a tatălui meu.

Despre prostituţie şi prostia socială

2009-03-10T10:35:00.008+02:00

Există discuţii - abandonate, reluate, discutate şi răsdiscutate - despre legalizarea prostituţiei. Azi dimineaţă am auzit la RFI un interviu cu preşedinta unei asociaţii pentru planning familial şi contracepţie (scuze, n-am reţinut numele), din care reieşea că românii nu sunt pregătiţi (?!) pentru impactul unei asemenea legalizări.

Booon, asta e ipoteza. Acum s-o desfăşurăm:

"Cea mai veche meserie din lume". De la Eva încoace, trecând prin cultura antichităţii, Ev Mediu mai întunecat sau mai luminat, până în contemporaneitate, prostituţia a fost practicată mai pe la colţuri, mai prin vitrine în toate culturile (ca să lămurim: discutăm de prostituţia fizică, nu de astelalte gen intelectuală, că nu mai terminăm). Cu asta suntem cu toţii de acord, da? Conu' Mateiu, ca să-l citez pe cel mai cunoscut absolvenţilor de minim 8 clase, a scris un roman pe tema asta; Eliade o nuvelă ultra cunoscută, există biblioteci de documente despre prostituţia din zona asta a Europei, dar, cu toate astea, românii nu sunt pregătiţi pentru legalizare.

Cu alte cuvinte e mai bine ca prostituatele să practice meseria pe care şi-au ales-o (nu discut despre circumstanţele care au determinat o asemenea alegere!) în ilegalitate, poliţia să facă raiduri periodice în bordelurile clandestine, peştii să profite de ele, să nu aibă drepturi sociale că deh! nu plătesc asigurări şi impozite, să nu le fie reglementate în nici un fel nici drepturile, dar nici obligaţiile (controlalele medicale periodice fiind in capul listei de asemenea obligaţii), cu alte cuvinte să ne prefacem că nu există. Să ascundem mizeria sub preş.

Dacă nu e clar o spun eu acu': prostituţia există de la începutul şi va exista până la sfarşitul lumii. Bărbaţii (dar şi femeile!) vor apela la prostituate cât timp rasa umană va exista. Dar mai bine să n-o spunem în gura mare, să şopocăim pe la colţuri sau, şi mai bine, să ne prefacem că nu există, poate dispare de tot.

Şi cum vine asta, românii nu sunt pregătiţi? Adică sunt pregătiţi să se ducă la curve, să apeleze la serviciile acestora - pentru că, să fim cinstiţi, fetele astea sunt prestatoare de servicii - da' nu-s pregătiţi să accepte existenţa lor legală? Pregătiţi în ce sens? În sensul în care n-au fost pregătiţi să accepte abrogarea articolului 200 din Codul Penal!?

La finalul interviului, doamna aruncă argumentul suprem: v-ar plăcea ca pe lista de meserii pe care o alege fiica d-voastră să fie şi prostituţia? Nu, dar nici gunoier nu vreau să se facă... scotem şi meseria asta în afara legii?!

Gruia are nevoie de ajutor

2009-03-10T10:30:00.004+02:00

Este prima oară când postez un asemenea anunţ pe blog. N-aş putea spune de ce tocmai acum, de ce tocmai pentru Gruia...

Teatru radiofonic

2009-03-05T17:15:00.006+02:00

Nişte oameni miloşi au încărcat pe net 7 DVD cu piese de teatru radiofonice.

Mie îmi aduc aminte de copilărie, când îmi puneau ai mei înainte de culcare discuri la pick-up iar duminica dimineaţă şi marţi seară le ascultam la radio. Ultima dată cred că am auzit o piesă de teatru radiofonic anul trecut şi am avut acelaşi sentiment de bine.

Bucuraţi-vă de ele, mulţumiţi-i uploader-ului şi ţineţi-le cât mai mult pe site-uri.

Ptiu, ptiu, ESTI!

2009-03-05T16:11:00.010+02:00

M-a "scuipat" Meea şi sunt:

Go to Wikipedia. Hit “random” or click here. The first random Wikipedia article you get is the name of your band
Go to “Random quotations” or click here. The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.
Go to Flickr and click on “explore the last seven days” or click here. The third picture, no matter what it is, will be your album cover.
Use Photoshop or similar to put it all together.

A rezultat aşa:
Nume formaţie: FOURTH WORLD
Nume album: MORE THAN YOU CAN PERFORM
Poză: se poate observa mai jos:

Leapşa pleacă mai departe Pişto, la B0gu - că prea s-a lăsat pe tânjeală în ultima vreme, la rsh şi la Mitsulina

Am fost ameninţată cu mama... leapşa pleacă si la miss sis

Se botează fiul lui...

2009-03-02T11:42:00.012+02:00

Ieri, 1 martie 2009, numitul Matei Alexandru fu botezat. Şi, ca orice prunc care se respectă, a avut un botez cu peripeţii.

Creştinarea s-a executat la Biserica Albă, cea de pe Calea Victoriei, de lângă Terminus, şi era programată să înceapă la 15.00, ceea ce nu s-a întâmplat. Noroc că ieri a fost o zi cu soare şi relativ călduţ afară. În fine, se termină botezul fetiţei programate înaintea noastră, se stabileşte că Pişto va fi cel care va purta lumânarea (pen'că naşu' de drept a declarat scurt că el nu participă la un asemenea act), ne aliniem cu toţii să începem procesiunea, tragem adânc aer în pept şi hai!

Toate bune şi frumoase. Ajungem la partea unde copilul este dezbrăcat pentru a fi înmuiat în cristelniţă. Se ia una bucăţică de om, se dezbracă până la piele pe o masă de biserică, se lasă aşa vreo 5-10 minute, pen'că popa nu terminase ce avea de zis, ba mai mult, dacă mama încearcă să-şi acopere odrasla cu un prosop aflat la îndemână se aruncă o privire cruntă asupra ei şi se înlătură obiectul păgân... Se apucă copilul de subraţ şi se înmoaie în apa sfinţită. Copilul începe să plângă... straşnic şi foarte vocal... Se predă copilul naşei, care oricum e scursă toată de importanţa momentului, care-l împachetează într-un pled şi-l depune pe masă. Copilu’ continuă să plângă până dă în sughiţ. Mama şi naşa se precipită să-l îmbrace. Popa nu le lasă că nu i-a dat încă cu mir prin locurile esenţiale şi n-a făcut de n ori turu’ mesei. Prin urmare copilul stă în continuare în pledul ud şi zbiară ca din gură de şarpe. Părinţii, oameni cu prea mult bun simţ, încearcă să-l calmeze; scot o zdrăngănică, îi dau o gură de apă, îl iau în braţe, pe scurt se agită în linişte într-o încercare disperată de a calma spiritele. Ăsta e momentul în care preotul de întoarce cu faţa la părinţi şi spune:

- Ei! Păi ce facem aici!?

Stupoare! Cum adică ce facem?! Şi mai ales, cam ce ar trebui făcut? Ar trebui să lăsăm copilul să se sufoce în suspine? Sau să-i acoperim gura să nu mai facă scandal în „lăcaşul sfânt”? Să i se explice că nu e cazul să fie supărat?! Sau ce?

N-ar fi fost mai normal ca mama şi/sau naşa să îmbrace copilul (că totuşi nu era prea cald şi să-l ţii în cârpe ude nu-i tocmai cea mai bună alegere, chiar dacă e proaspăt sfinţit)? E adevărat că Matei este alintat – şi asta n-o spun eu, ci părinţii lui – dar iartată să-mi fie impertinenţa, dacă un preot este deranjat de plânsul unui copil şi se revoltă în sensul ăsta, poate că e cazul să se retragă de la asemenea activităţi, să-i lase pe alţii mai calmi, care să nu streseze părinţii mai mult decât sunt deja.

Şi ca tacâmul să fie complet, la final, când naşa s-a prezentat cu plicul, nelipsitul plic, măgarul o întrebă scurt câţi bani sunt în plic şi se declară nemulţumit. Scuturăm din cap şi recalculăm:

- s-a plătit în avans corul 700 de lei;

- s-au pus în plic 500 de lei pentru preot, care preot zice că vrea încă 100. De la obraz.

Păi să nu-i dai cu lumânarea în cap?!

Concluzia acestei experienţe este că fie cauţi un preot destupat la minte, care să nu te chinuie nici pe tine, nici copilul, fie nu-l botezi deloc. Îl laşi pe el să decidă la maturitate dacă vrea să fie creştin, budist, musulman sau orice altceva.

Într-o notă mai personală, botezul de ieri se adaugă lungului şir de experieţe avute cu preoţi ortodocşi care justifică alegerea mea de a nu le deschide uşa casei când vin în ajunul marilor sărbători. O să vă povestesc cândva cum e să stai cu muribundul în casă, iar preotul să refuze să vină la ultima împărtăşanie pentru că „e prea cald afară”...

PS: Popa de ieri era răcit şi se scobea în nas (după cum se poate observa în imaginea alăturată).

Letiţia

2009-02-18T21:37:00.006+02:00

Continuu seria de povestiri despre copiii pe care i-am cunoscut si de care m-am apropiat muncind în Timişoara. Nu mai sunt mulţi...

Letiţia.
Pe Letiţia am cunoscut-o în prima săptămână de muncă, însoţind o delegaţie de voluntari suedezi veniţi prin Rudolf Walther. Aveau nevoie de un translator şi cum în Timişoara toată lumea ştie maghiară, germană sau sârbă, dar nu engleză, am fost trimisă eu. Şi iată-mă, în a treia zi de muncă, aruncată pe un teren pe care nu-l cunoşteam decât din povestiri, nevoită să fac şi pe ghidul şi pe maestrul de ceremonii şi pe specialistul într-ale protecţiei copilului.

Ziua trebuia petrecută la Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul maltratat. Am ajuns în timpul orei de muzică. Ora de muzică însemna că o pasionată (de muzică sau copii…) făcea voluntariat acolo, cântând la chitara pentru şi împreună cu puştii.

A urmat o sesiune de "ţară, ţară vrem ostaşi" până când jocul a degenerat într-un conflict între doi dintre copii şi a trebuit să renunţăm.

N-o observasem încă... Abia când am reintrat în incinta Centrului pentru o sesiune de desen şi ne-am trezit una lângă alta, fiecare cu creioanele colorate între degete, fiecare trăgând cu ochiul pe foaia celeilalte, am observat cât de atentă e la mine. Văzusem deja fetele mai mari (16, 17 ani) care priveau detaşate, cu ţigara în mână, jocul de mai devreme, dar nu o observasem pe puştoaica care acum stătea lângă mine.

Letiţia avea atunci, în 2004, 12 ani. Fusese de nenumarate ori adusă în urgenţă şi de tot atatea ori plecase înapoi. Fusese bătută, violată, abuzată în toate felurile în care poţi imagina. Letiţia era o fetiţă cu aere de femeie. Letiţia a redevenit fetiţa de 12 ani atât timp cât a fost în preajma mea, doua ore, şi nu pentru că eram eu prea-minunată, ci pentru ca am tratat-o ca pe o copilă ca oricare alta, fără să iau în seama trecutul sau viitorul inevitabil. Letiţia s-a alintat cu voce dulce şi privire galeşă, a fost un copil lângă un adult timp de doua ore.

Am desenat împreună exact aşa cum facea mama cu noi când eram mici, am comentat împreună desenele şi ne-am făcut dedicaţii. Pe desenul meu scrie "Pentru doamna Cristina cu drag Letiţia". Nu mai ţin minte ce i-am scris eu... ştiu că m-am forţat să fie impersonal, deşi îmi intrase pe sub piele oacheşa Letiţia.

E foarte curios că nu-mi amintesc deloc momentul plecării, al despărţirii de Letiţia. N-am nici un fel de amintire între momentul desenului şi cel în care mă aflu în staţia de "firobus", înconjurată de delegaţia de suedezi.

Mi-a fost mila de Letiţia... Mi-a fost şi teamă pentru ea, pentru momentul în care va pleca din Centru, pentru revenirile ei acolo, pentru felul în care viaţa ei era deja marcată profund de lipsa de afecţiune şi de toate prin câte trecuse. Mi-e milă în continuare de toţi cei în situaţia ei, dar nu mila e cea care va rezolva problema lor, asta e cât se poate de clar.

P.S. Desenul primit de la Letiţia este cu mine, în "dosarul de acte"...

La sugestia lui Andrei am ataşat şi John Lee Hooker, pentru ea

Ce-ar fi dacă...

2009-02-18T15:15:00.004+02:00

... personajele de desene animate ar îmbătrâni odată cu noi?

Sursa foto

S-a deschis sezonul la...

2009-02-16T19:15:00.007+02:00

...leapşa. Primită de la o papuşă rusească and it goes like this:

Sunt in primul rand femeie si abia dupa aia restul de epitete magulitoare.

As vrea un copil.

Pastrez prietenii stranse cu oameni minunati.

Mi-as fi dorit sa ma nasc in alt secol, de preferinta XIX, spre sfarsit.

Nu imi place cand ceva nu-mi place.Prefer sa-mi placa tot decat sa ma incarc cu sentimente negative.

Ma tem de moarte/necunoscut.

Aud motorasul laptop-ului si niste catei certareti afara.

Imi pare rau ... nu-mi pare.

Imi plac cartile bune si filmele cu happy-end, garoafele, cafeaua cu lapte, primul fum de dimineata, ochii iubitului meu, mainile mamei mele, mustata tatalui meu, chicotelile sora-mii (imi vajie capul deja).

Nu sunt suficient de curajoasa, dar suficient de inconstienta.

Dansez numai cand am chef.

Cant orice melodie aud, indiferent daca-i cunosc versurile sau nu.

Niciodata n-as emigra.

Rar ma gandesc la lucruri care sa ma intristeze.

Plang foarte rar si hohotit.

Nu imi place de mine pentru ca ... ba-mi place! Si inca foarte tare.

Sunt confuza pentru cateva secunde in fata unei decizii.

Am nevoie de timp.

Ar trebui sa nu lepsuiesc pe nimeni mai departe. Si chiar asta voi face.

I'm a Sex Addict

2009-02-14T11:07:00.005+02:00

Hm, nici nu ştiu ce să spun despre filmul ăsta. Pe scurt, este autobiografia unei adicţii sau, mai degraba, a unui fetiş.

Pe lung, Caveh Zahedi, regizor, actor, scenarist, are o problemă: de câte ori o femeie din viaţa lui se dovedeşte a nu fi "aleasa" caută rezolvarea în sexul cu prostituate. De fapt, din ce am înţeles eu, sexul apare abia într-o ultima fază. Adicţia nu este neapărat sexuală în sensul literal al cuvantului, ci este o atracţie pentru femeia care nu aduce cu sine responsabilitatea unei relaţii. În momentul în care persoana potrivită apare nevoia de a întâlni prostituate dispare. Exact cum a spus şi Zahedi: "I heard a more beautiful song" (făcând o analogie - chiar inspirată! - între ce a trăit el şi legenda argonauţilor salvaţi de muzica lui Orfeu).

Este un film cu buget redus, ceea ce se poate vedea de la primele imagini, dar, în acelaţi timp, este un film peste care merită să aruncaţi o privire.

E greu sa nu-ti doresti copii dupa ce o vezi pe domnisoara aceasta

2009-02-13T23:12:00.001+02:00

Cutest French Kid in the World! - watch more funny videos

Continuare de pe un blog vecin: Avem un pui. Cum procedam?

2009-02-12T21:22:00.010+02:00

Faza 1. Se dă un pui mort în frigider. Se mai dă o lipsă de inspiraţie de zile mari.

Faza 2. Se dă un băiet binevoitor şi o sumă de reţete, care mai de care mai minunate.

Faza 3. Se dă aceeaşi mortăciune din frigider şi un cuptor încins, o tavă, neşte mirodenii, o jumatate de roşie, fo' trei patru caţei de usturoi, o legătură de pănjel, două cepe care m-au făcut să plâng din momentul în care le-am tăiat capacu', nişte miere, nişte oţet balsamic, una cutie bere (Ursus, în cazu' de faţă), fro' două ore de răbdare şi un lighean (nu zic pen' ce, las la imaginaţia cetitorului pofticios). Se îndeasă în dosul (mă scuzaţi de expresie!) animalului decedat toate legumele, mai puţin cepele, se freacă cu sare, piper şi mirodenii (cine ce vrea, la noi sunt provensale), se pun în tavă - lângă, nu în, nu pe, pui - cepele tăiate în juma şi se bagă la cuptor pentru o perioada oarecare. După această perioada oarecare, în care se stropeşte din când în când cu bere - abundent, fără să ne zgârcim! - se scoate şi se unge cu mierea dizolvată in oţetu' balsamic. Se mai dă o tură la cuptor până, vorba domnului mai sus menţionat, credem noi că e gata.

Faza 4. Rezultatu' final se poa' observa mai gios:

Dom'le, tot ce po' să zic e că nu degeaba se zice că cei mai tari bucătari sunt barbaţii.

PS: reţeta este uşor modificată faţă de originalul sugerat de Bogdan, că simţeam nevoia să improvizez (şi m-am inspirat de la o altă doamnă) Să vă zică Pişto dacă i-a plăcut :)

Much later edit: La mulţi ani bucătarului din blogu' vecin!

Domnule Motan...

2009-02-10T12:58:00.004+02:00

Alice se întâlni cu Motanul la o intersecţie.
- Domnule Motan, aţi putea să-mi spuneţi pe ce drum să o iau?
- Aceasta depinde în bună măsură de locul în care intenţionezi să ajungi, răspunse Motanul.
- În ceea ce mă priveşte, îmi este indiferent..., spuse Alice.
- Atunci, fiecare drum este bun, răspunse Motanul.
-... numai să ajung totuşi undeva, încercă să explice Alice.
- Ah, dar vei ajunge, fără îndoială, spuse Motanul, dacă vei merge atât cât trebuie.

Imobiliaro-financiare

2009-02-06T10:28:00.006+02:00

Am o singură întrebare (remarcă?!) pentru domnii analişti financiari/imobiliari care-şi dau cu părerea pe la radio şi TV şi se minunează continuu "cum dom'le de n-au crescut vânzările la apartamente că doar preţurile au scăzut cu până la 20%!?"

Carevasăzică au scăzut preţurile la apartamente... Sigur??? Sunteţi siguri domnilor?!

Păi să facem un calcul scurt. Criza financiară (căci suntem cu toţii de acord că de atunci au început să scadă preţurile) s-a făcut simţită în România (sau presa a luat cunoştiţă de existenţa ei) odată cu publicarea de către BNR a noilor norme de creditare, ceea ce înseamnă undeva în jur de 01.octombrie 2008, când un apartament cu două camere în Bucureşti ajunsese la peste 100.000 de EUR (dar de dragul calculului exact, zicem 100 în cap).

Booon, ia să vedem noi cât era EUR atunci: 3,7348 RON. Super! Calcul scurt de clasa a treia: 3,7348 x 100.000 = 373.480 RON / apartament.

Revenind în prezent când un EUR este 4,2872 RON, iar apartamentele s-au ieftinit cu până la 20%, refacem calculul şi ne dă aşa 4,2872 x 80.000 = 342.976 RON.

Eu sunt o persoană care la matematică este la nivelul clasei la şaptea cel mult, dar până şi mie mi-e clar că diferenţa între 373.480 şi 342.976 nu e de 20%...

Solare

2009-02-05T13:48:00.004+02:00

Prima rază de soare!

După săptămâni în şir de ceaţă, ploaie şi frig nejustificat am simţit nevoia să punctez prima rază de soare. E adevărat, o rază cu dinţi, dar pentru mine e semnul cert că vom scăpa de iarnă într-un viitor nu prea îndepărtat.

Sper ca săptămâna viitoare, când s-a decis o escapadă în Vamă, să fie cel puţin la fel de frumos, deşi prognozele actuale nu sunt prea încurajatoare...

Nevertheless, îmi vine să-mi scot chez-long-ul şi să-mi încălzesc oasele.

Şi dacă acum câteva luni ziceam ceva de toamnă, acu' a venit vremea primăverii anticipate:

După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!

Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie.

Sub cerdac, pe lăuruscă,
Cum trecură Babele,
A ieşit un pui de muscă
Să-şi usuce labele.

Păsările migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gâzele depun la soare
Ouă microscopice.

Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoşi se iau la sfadă
Nu ştiu din ce cauză.

Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moţul roşu îi atârnă
Moale ca un ciucure.

Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele.

Pentru câte-a tras, sărmanul,
Cui să ceară daune?…
Drept sub nasul lui, motanul
A venit să miaune.

Dar acum l-a prins potaia
Şi-a-nceput să-l scuture…
Peste toată hărmălaia
Trece-n zbor un fluture.

Pe trotuar, alături saltă
Două fete vesele…
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele!

2009-02-04T21:13:00.003+02:00

Apropo de insemnarea anterioara si nu numai...: Otis Taylor - just live your life

Sorin Stoica

2009-02-03T11:16:00.003+02:00

Tocmai am terminat de citit Jurnalul său, publicat postum, în 2007, de Polirom. Voiam ieri să scriu ceva despre el, dar blogspotu' mi s-a pus în contră. Aşa că nu mai zic decât atât: dacă ar fi trăit, pe lângă un scriitor excelent, Sorin Stoica ar fi fost un blogăr citit exclusiv de cei care gândesc.

Cât trebuie să câştigi ca să începi să te gândeşti că-ţi permiţi să creşti un copil?!

2009-01-30T11:37:00.008+02:00

Cum în ultima vreme sunt înconjurată de nou născuţi sau de viitoare mămici m-am apucat să caut haine pentru sugari. Şi m-am speriat de la primele articole văzute.

Majoritatea hainelor mele este (sună ca dracu acordul asta!) la acelaşi preţ sau mai jos cu ce am văzut în materie de îmbracăminte pentru sugari! Şi nu vorbesc proporţional mai ieftin, nu! Dacă un tricou de-al meu costa intre 25 şi 30 de lei un body de bebenac e tot atât sau mai mult (şi tre' să iei minim 3-4 pe lună, că deh, copilu' creşte)!

Diferenţa între şosete şi ciorapi lungi practic nu există... ambele au preţul undeva la 35-40 de lei - ciorapii mei de mătase au fost tot atât.

Trocaleţii - acelaşi preţ cu ai adulţilor, iar ăştia de copchii nu-s de piele căptuşiţi cu piele... să fim serioşi!

Nu mai vorbesc de alimente esenţiale gen lapte praf, pampers, biberoane, tetine, creme, şampoane, săpunuri, jucării... astea sunt de domeniul fantasticului.

Şi de aici se ridică întrebarea cam cât ar trebui să câştige lunar un cuplu ca să-şi permită să se gândească să aducă pe lume un copil?! Pe bune acum... nu toată lumea e ca mine, genul pe care nu-l interesează că-şi cumpără haine şi de la SH - din contră - nu toată lumea se gândeşte că poate se apucă de croitorit şi tricotat (lucruri puţin probabile, dar orişicât, gândul contează în faza asta), nu toţi merg pe principiul "îl fac şi după vedem noi cum ne descurcăm", nu toţi au doza de inconştienţă necesară unui asemenea pas fără îndelungă gândire preliminară. Lămuriţi-mă şi pe mine... estimativ... cam cât?!

Să vină Vara!!!!

2009-01-29T11:48:00.005+02:00

Oficial mi s-a făcut silă de iarnă!

Mi-e greaţă să mă trezesc dimineaţa şi să fie întuneric şi ceaţă afară, să mă zgribulesc continuu, să am straturi-straturi de haine pe mine, să merg prin bălţi şi noroaie, să simt cum îmi vâjâie vântul prin urechi, să port cizme şi pantaloni, să-mi iasă aburi din gură când respir, să car umbrela după mine, să-mi uit constant mănuşile acasă, să fie totul gri-negru-mozolit în jurul meu, să mă doară ochii din lipsă de verde, să aibă cineva din preajma mea muci, să behăim în cor, să nu pot să las geamurile casei deschise mai mult de câteva ore etc etc.

Vreau să aud cum creşte iarba, să mă doară ochii de la prea mult soare şi nasul de la prea multe mirosuri de flori, să înflorească caisul din faţa geamului, să-mi scot târlicii la plimbare, să ne reluăm călătoriile prin ţară, să ne ardă drumul la tălpi dacă stăm mai mult de o săptămână în Bucureşti, să umplem portbagajul şi să nu-l mai golim până în noiembrie viitor, să port ochelarii de soare - nu să-i mut dintr-o geantă în alta în speranţa că poate-poate iese o rază de soare, vreau să mor de cald!

Later: La mulţi ani, Ancule!

Casa din vis

2009-01-26T10:35:00.008+02:00

Visez la o casă cu grădină. Cu flori mărunte printre tufele de trandafiri. Cu camere înalte şi uşi franţuzeşti, cu ferestre cât peretele şi covoare pufoase.

Cu o canapea confortabilă în care să mă cufund seara cu Pişto şi să visăm la călătorii în jurul lumii. Cu o bucătărie în care să ai loc mai mult de trei persoane (în care să nu simţi că-ţi cad dulapurile în cap), cu dulapuri ascunse şi un dormitor în care să încapă şi o măsuţă de machiaj, cu un pat cu tăblie din lemn de mahon, muult mai îngust decât monstrul pe care dormim acum şi în care ne pierdem, cu o bibliotecă mare în care să ne încapă toate cărţile (inclusiv cu rafturi înalte pentru albume), cu pod în care să depozităm lucruri cu miros de vechi şi cu un balansoar care să scârţâie încetişor pe parchet.

Cer mult? Cer imposibilul?

Trebuie să încep să joc la LOTO...

Doamna şi porumbelul

2009-01-22T11:08:00.005+02:00

Zilele trecute, venind spre casă cu unul dintre autobuzele Bucureştiului, asist la următoarea întâmplare (din care nu contează decât o singură replică).

Autobuzul face staţie. Lumea urcă, coboară, înghesuială mare, geci, fulare agăţate, "pardon", "mă scuzaţi", "ce te împingi dom'le aşa" etc. La primul semafor, un domn (zic "un domn" generic, pentru că n-am apucat să-i văd figura) începe tradiţionala milogeală la şofer: "deschide, bre, şi mie uşa că am uitat să cobor". Şoferul refuză - scrie la regulament -, domnul se înturiţează: "da' ce dom'le ai muşchi pe creier de nu-mi dai drumu'?". În fine, urmează o întreagă discuţie din care eu nu auzeam decât replicile bărbatului uituc, replici din ce în ce mai furioase. Până când unei doamne de lângă el îi sare ţandăra şi-l ia la rost. (Nu ştiu exact cum s-a ajuns la concluzia că respectivul domn este profesor, but...)

- Eşti profesor, domnule, şi vorbeşti în halul ăsta! Nu te gândeşti că omul ăsta îşi pierde carnetu' dacă îţi deschide matale uşa, că nu e nimeni vinovat că te-ai întins la vorbă şi ai uitat să cobori! Că omu' n-are nici o vină că matale nu ştii la ce staţie tre' să cobori! etc etc

Şi la un moment dat cade peste noi, ascultătorii, următoarea frază - referindu-se la muşchii creierului invocaţi mai devreme:

- Şi nu suntem noi obligaţi, chiar dacă eşti profesor, să ascultăm jaguaru' matale!

Moment în care n-am mai rezistat şi, cu nasul înfundat în fular, era să mă înec de râs... eu şi jumătate de autobuz care a asistat la lecţia de educaţie oferită gratis.

Ştiu că probabil din graba vorbirii respectivei i-a ieşit pe gură porumbelul, da' trebuie să recunoaşteţi că aşa ies unele dintre cele mai amuzate bancuri!

2009-01-22T09:35:00.001+02:00

Asfaltul din Vamă este poate cea mai tristă întâmplare din 2009.

Uite criza, nu e criza

2009-01-21T16:11:00.003+02:00

Constat, şi nu e deloc plăcut, că momentan - pe lângă criza mondială - intrăm şi noi într-o oareşcare criză. Adică conturile de golesc cu o repeziciune de nedescris pe diverse datorii şi noi nu mai ştim cum să strângem baierele punguţelor cu doi bani (nu-s mai mulţi nici dacă fac pui).

Una peste alta situaţia de destul de albastră momentan. Nu că n-o s-o depăşim în următoarele luni, dar momentul de acum e ăla care mă îngrijorează pe mine. Mă gândesc cât se poate de serios că e cazul să ne apucăm să strângem absolut toate chitanţele (de la pachetul de ţigări şi abonamentele de metrou, până la facturile majore) ca să ne lămurim pe ce cheltuim lunar, ce se poate tăia din cheltuielile astea, ce este indispensabil şi ce nu, unde exagerăm. Sunt convinsă, de exemplu, că putem lăsa maşina acasă o perioadă, dar trebuie să ne facem curaj să ieşim dimineaţa din casă şi să intrăm în subteran. La fel, cred că prânzul de la birou poate fi adus de acasă, că ţigările se pot reduce (multe dintre ele fiind oricum aprinse şi fumate din plictis) etc etc.

Problema e că acest "etc" mă încurcă pe mine... De unde să mai tăiem?

Şi mai am o întrebare: ce anume facem greşit? Unde nu vedem bine sau unde ar trebui să ne uităm ca să vedem ce facem greşit? Că e clar că undeva judecăm drept şi executăm viaţa strâmb...

De la Conu' Mateiu cetire

2009-01-16T22:41:00.002+02:00

Verzi-tulburi ochii-i galeş revarsă pe sub gene
Ispita pătimaşă şi doru-nveninat.
E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,
În grelele-i veşminte păşind măreţ şi-alene.

Mişcările-i sunt line, molatece, viclene,
Şi dulcele-i grai curge duios şi răsfăţat.
Dar, cine-i cată-n faţă se pierde săgetat
De negrul arc ce-mbină trufaşele-i sprincene.

Muiată-n nestimate şi-n horbote de fir,
În mâna-i - spelbă floare de ceară străvezie -
Ea poartă pe subţirea năframă nărămzie

Ca un potir de sânge un roşu trandafir -
Şi, tot ca el, rănită în plină tinereţe,
Tânjeşte, se-nfioară şi moare de tristeţe.

Almost unique

2009-01-15T19:22:00.002+02:00

I took the 43 Things Personality Quiz and found out I'm an

Extroverted Lifelong Learning Self-Knower

0.75% of the 63394 people who have taken this quiz are like you.

Vazut la Bogu', facut la mine.

Nu-s chiar unica, da' putini is ca mine...

Sfarsit de an/Inceput de an.

2009-01-15T11:46:00.004+02:00

Si a inceput si 2009.

Finalul anului trecut nu a fost de cel mai bun augur pentru mine, dar una peste alta nu m-a deranjat sa stau acasa mai bine de o luna.

Din pacate criza financiara m-a lovit din plin, in sensul in care postul meu mult dorit si mult visat s-a restructurat si m-am trezit, la finalul unui an minunat, fara munca. Nu credeam ca un eveniment de genul asta ma poate destabiliza intr-o masura asa de mare. Nu mi-a trecut nici o secunda prin cap ca as putea ramane prea multa vreme fara ceva de munca, dar gandul ca m-as trezi dimineata fara sa am unde sa ma duc, fara sa ma agit 8, 9, 10 ore pe zi pentru a realiza ceva s-a dovedit destul de inspaimantator pana la un punct. Odata identificat urmatorul proiect - si aici trebuie sa pun linkul asta - nu-mi mai ramasese decat sa-mi dau seama cum imi voi petrece cele treizeci si mai bine de zile de vacanta fortata.

Prin urmare in primele zile am vazut diverse filme alese la marea intamplare, precum:

Pride and Prejudice, (filmul asta imi place indiferent de varianta in care-l vad, desi trebuie sa recunosc ca cea din '40 e cea mai pe sufletul meu);
Jane Austin Book Club (o comedie romantica mai inteligenta decat ma asteptam);
Emma (tot o ecranizare dupa Austin, nu foarte inspirata dupa parerea mea);
Breakfast at Tiffany's (unul dintre filmele mele preferate, vazut si revazut de nenumarate ori, dar de fiecare data ma frapeaza jocul delicat al lui Audrey Hepburn);
How to Steal a Million (este una dintre primele comedii vazute de mine, cred ca aveam vreo 7-8 ani si de fiecare data cand o revad rad la fel de mult);
Love Actually (slabut... adica previzibil, prea previzibil daca ma intrebi pe mine);
Friends (da, da, serialul... nu vazusem decat cateva episoade si am descoperit in el un serial de comedie de calitate. Multe poante subtile, de bun gust, foaaarte amuzante, plin de personaje cu care privitorul se poate identifica cu usurinta. Inca nu l-am terminat de vazut, dar nici mult nu mai avem [pe asta il vedem in doi :)]);
Nenea Hitchcock a mai trecut prin fata ochilor mei, dar despre filmele lui am mai vorbit pe undeva pe aici.

N-am prea vazut filme recente pentru ca nici unul nu m-a inspirat. Am inteles de la Pisto ca The Curious Case of benjamin Button este un film care nu trebuie ratat: nu-l voi rata.

La capitolul lecturi singura carte pe care tin neaparat s-o mentionez e Ratacirile fetei nesabuite a lui Llosa. M-a prins repede si nu mi-a mai dat drumul: este una dintre cele mai suave carti pe care le-am citit in ultima vreme; poveste in sine, dar si modul de a scrie a lui Llosa sunt absolut acaparante. O recomand oricui vrea sa citeasca o carte minunata.

Na, cam asta s-a intamplat in ultima vreme... in caz ca era cineva curios :)

Incet, da' vine!

2008-12-17T11:32:00.005+02:00

N-am prins prea multe sarbatori ale Craciunului inainte de '89 de care sa-mi si amintesc - 6, 7 cel mult din cele 11 - dar cele de care-mi aduc aminte sunt minunate. Chiar si cel din '89 a fost unul placut. Nu stiu cum a fost pentru adulti, dar pentru noi, copiii, bradul si cadourile au fost mult mai importante decat Revolutia si ultimele noutati din politica.

Nu-mi amintesc ca ai mei sa fi spus Mos Gerila, desi la scoala cu siguranta Mos Craciun fusese asasinat. Chiar zilele trecute am gasit o scrisoare primita in '87 de la Mos care s-a semnat Mos Craciun :). Intotdeauna am avut brad. Mai mare sau mai mic, mai stramb sau mai drept, mai des sau mai rar, brad sau molid, intotdeauna in sufrageria noastra, intr-unul din colturi, a fost un conifer mirositor.

Una dintre cele mai mari distractii din saptamana Craciunului era sa confectionam o parte din podoabe. Faceam adevarate ateliere de creatie in bucatarie, unde, pe masa, erau insirate coli de hartie glasata, foarfece, lipici si instrumente de colorat. Sa nu credeti ca faceam chestii complicate, nu! Mai mult decat siraguri de inele si hartie impletita nu am facut mare lucru, dar atmosfera care se crea intre noi (mama, sis si eu) era exact ceea ce trebuie sa se intample in fiecare copilarie, cu fiecare pusti care asteapta Craciunul.

Nu am atarnat niciodata in Pom bomboane - desi, intr-un an as fi vrut pentru ca vazusem la una din matusi si pana sa le gust pareau foarte apetisante... Nu am stat niciodata la coada la portocale, mandarine sau banane, desi mai toti ceilalti copii o faceau impreuna cu parintii sau bunicii. Imi amintesc ca se duceau cu scaunelele parca special confectionate pentru asa ceva si stateau la cozi interminabile la Premial (magazinul care primea asa ceva), dar noi nu... Nici nu aveam, da' nici nu le duceam lipsa...

Habar n-am daca ai mei faceu rost de carne, fie ea de porc sau de altceva, in perioada aia. Probabil ca da. Probabil ca tata se dadea peste cap si-si punea in functiune toate "pilele" de prin tara ca sa avem asa ceva pe masa, dar nu tin minte... Erau mult mai importante cadourile, zapada, bradul si toate celalalte distractii, mancarea nu era o prioritate. In schimb mi-aduc aminte de cozonacul bunicii. Cel mai bun cozonac cu nuca si cacao din toate timpurile, cel mai pufos, cel mai gustos, ea-l facea!

Una peste alta, scriind cele de mai sus, realizez ca noi am fost, poate, mai avantajate decat ceilalti copii din preajma noastra, pentru simplul fapt ca nu avem decat amintiri minunate despre Craciun.

Caut Job in PR

2008-12-03T13:44:00.001+02:00

Caut Job. Pentru cei interesati sa ma angajeze... CV aici

A week later: Nu mai caut...

30

2008-11-18T09:57:00.002+02:00

Well, the day has come!

Şi ca orice schimbare si asta are nevoie de un bilanţ scurt.

0-10 ani
- Tata cu mine pe umeri la plimbare;
- Leagănul şi mărul din curtea bunicii;
- Primul văr, Alex zis Sandu;
- Fetele de la grădiniţă care n-au vrut să se joace cu mine pentru că nu aveam cercei... aşa m-am împrietenit cu cel mai frumuşel băiat şi am ajuns invidiată de toate;
- Prima serbare la care am fost îmbrăcată în cea mai frumoasă rochiţă de prinţesă, bleu cu volane, scrobită şi călcată bine de bunica;
- Mama gravidă în bucătărie;
- Sis în coşuleţul ei, dormind;
- Prima zi de şcoală când am crezut că sunt la o clasă unde predă un învăţător şi am plâns cu lacrimi imense până m-a dumirit Mihaela, care urma să-mi devină prietenă pe viaţă, că de fapt e o învăţătoare foarte drăguţă;
- Pionieratul. Am fost făcută pionier în clasa a doua la Muzeul de Istorie al PCR (în curtea căruia acum este una dintre cele mai faine terase din Bucureşti)
- Piscina din balcon;
- Bunicile noastre minunate;
- Jocurile din curtea blocului;
- "Mama!? Mă laşi jos-afară-în-curte?"
- Roxana, Cătălina, Arina şi Petruţ...
- Mihaela (d'Artagnan), Nadina (Athos), Andreea (Aramis), eu (Porthos)

11-20 de ani
- Prima teză;
- Oameni pe străzi strigând "Români veniţi cu noi"; Glonţ în casă; Program prelungit la televizor; Revoluţia.
- Tata plecând în fiecare seară în piaţa Universităţii...;
- Primul prieten;
- Admiterea la liceu;
- Primele petreceri;
- Excursiile la munte cu profu' de geogra;
- Club 63;
- Bacul;
- Primul job;
- Admiterea la facultate;
- Prima iubire;
- Alina;

20-30 de ani
- Andreea pleacă în state;
- Roxana pleaca în Franţa;
- Plec la Timisoara;
- Alina, Marius, copiii;
- Revenirea acasa;
- Oamenii de la Guerrilla; (Revelionul 2005-2006);
- Căsătoria şi divorţul;
- Ciprian (Pişto);
- Inelul.

Ce am învăţat? Să nu iau viaţa în serios că nici ea nu mă ia pe mine... Să iubesc, să uit, să râd din tot sufletul, să mă bucur de mine...

De seară, foarte scurt

2008-11-07T20:45:00.005+02:00

OK, mi-am făcut un ceai, mi-am aprins o ţigară şi ne liniştim un pic. Ne tragem sufletul după o săptămână plină, după o lună plină, după un an şi mai plin. Practic, exceptând ultimile două însemnări - care nici măcar nu se pot numi însemnări - nu am mai scris serios aici de când am schimbat jobul... din iulie. Nu mă întreba când au trecut lunile astea sau cum. Unde mi-a fugit timpul, ce-am făcut cu el, habar nu am (vorba cuiva "săptămâna are trei zile: luni, joi vineri").

Despre job nu prea am ce să spun. Adică, aş avea o grămadă de spus, dar nu ăsta e scopul blogului ăstuia, să povestesc eu ce se întâmplă în piaţa financiar-piaristică de pe la noi... nu, nu! Voiam să vă povestesc, pe scurt, zilele petrecute la Cluj.

Săptămâna trecută fusei în mijlocul Ardealului, în "cel mai cel oraş" din câte s-au văzut pe harta României. O să înţelegeţi imediat şi ghilimelele. Cine mă ştie cât de cât, ştie că spun destul de des că m-aş muta înapoi la Timişoara (sau la Braşov sau la Sibiu) destul de des. Călătoria asta m-a făcut să-mi revizuiesc un pic atitudinea: nu m-aş muta la Cluj. Este la fel de aglomerat, la fel de înghesuit, la fel de pestriţ ca Bucureştiul.

Ce m-a enervat: TRAFICUL! Credeţi ce vreţi, dar traficul din Cluj este asemănător cu ce se întâmplă dimineaţa pe Iuliu Maniu. Poate că exagerez, poate că am prins noi nişte zile mai nu ştiu cum, cert este că ne-am îngrămădit la stopuri, în intersecţii şi pe sensuri unice umăr la umăr, far lângă far cu toţi clujenii posesori de maşină.

Altceva ce nu mi-a plăcut: "unda verde". Cum? Nu ştiţi ce e unda verde? He, he! Unda verde, ni s-a explicat, este un proiect al municipalităţii menit să fluidizeze traficul (cu accent pe i). Ei, de la asta şi până la a transforma artere majore din oraş în străzi cu sens unic nu a fost decât un pas. Astfel, ne-am trezit de nenumărate ori că mergeam pe bulevarde cu sens unic, deşi aparent eram pe contrasens - pentru că marcajele de pe asfalt nu au prea fost modificate...

_______________________________

Însemnare neterminată...

TAG - Sis

2008-11-06T13:20:00.003+02:00

Yourself: Joy, joy, happy, happy, and don’t forget, egocentric
Your Spouse: mmm, with his driving license suspended, otherwise great!
Your Hair: I just got a new haircut, so it’s absolutely fabulous
Your Mother: best mom a girl can have
Your Father: a God among people
Your Favorite Item: my watch
Your Dream Last Night: I always sleep like a rock, so no dreams
Your Favorite Drink: white wine and whiskey-cola and mojito
Your Dream Car: Citroen C4
The Room You Are In: cozy and friendly = my office
Your Ex: grumpy
Your Fear: death/dark
What You Want To Be In Ten Years: a mom
Who You Hung Out With Last Night: my better half (horrible expression, but he, sometime, is)
What You’re Not: fearless, calm, grumpy
Muffins: not really
One of Your Wish List Items: a baby
Time: always too little, always too short
The Last Thing You Did: blink
What You Are Wearing: boots, witch socks, jeans, sweater, and don’t forget my new and gorgeous haircut
Your Favorite Weather: 20 to 25 degrees, sunny, autumn
Your Favorite Book: always the one I read
The Last Thing You Ate: polenta
Your Life: best one a girl with great mom, great dad, great sis, great lover, amazing friends can have
Your Mood: as always: a combination between happiness and wishful thinking = smiling mood
What Your Thinking About Right Now: “I have to get groceries tonight ”
Your Car: my feet
What You Are Doing At The Moment: half of me is working, the other half is typing
Your Summer: busy
Your Relationship Status: pending – I’m waiting for the Ring
What Is On Your TV: dust
What Is The Weather Like: around 20 degrees
When Was The Last Time You Laughed: still laughing…

@Jemanfish

2008-09-15T21:05:00.003+03:00

For my Jemanfish:

"If you please--draw me a sheep!"

"What!"

"Draw me a sheep!"

Ce poate fi mai minunat intr-o seara ploioasa decat sa stai in pat, la caldura, sa asculti Buena Vista Social Club si sa citesti povesti cu talc?

Ai grija de tine Micule Print!

Google Translate şi consp(t)ir(p)aţia mondială împotriva Romaniei

2008-09-15T17:41:00.005+03:00

Aţi încercat vreodată să traduceţi un text din română în engleză prin Google Translate, iar acel text să conţină cuvinte ca RON sau Romania?

Am încercat eu...

sau

Să se mai întrebe cineva de ce economia României e de rahat! E o conspiraţie mondială, I tell you!

Stop cadru: Topîrceanu într-o suflare

2008-09-10T23:29:00.004+03:00

Azi, în graba muncii de la birou, am avut un moment, o secundă, în care mi-au trecut prin minte nişte versuri din copilărie. M-am auzit clar recitându-le cu vocea mea piţigăiată de copil într-una din serbările despre care am mai povestit cândva pe aici, răsucindu-mi fustiţa pe deget în faţa unei mulţimi de ochi maturi şi curioşi.

Şi erau cam aşa:

I

A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:

Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică...

Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină

Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!

II

Într-o clipă, alarmate,
Ies din şanţuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.

Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie.

Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.

Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.

Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.

Când deodată un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere

Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului...

De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.

III

Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.

Trei petunii subţirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
"Ce ne facem, fetelor?..."

Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie.

Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură...

Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,

Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
"Uf, ce lume, soro dragă!"
Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.

IV

Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.

Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măsălariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.

Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!...

Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.

Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.

V

Dar deodată, pe coline
Scade animaţia...
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.

Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile...
Ce e?... Ce e?... Spre podgorii
Toţi întorc privirile.

Iat-o!... Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor...

Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .

Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă...

Sursa foto: poze.netflash.ro

Creditul imobiliar si buzunarul meu

2008-09-05T15:05:00.002+03:00

În cazul în care vreţi să faceţi un credit imobiliar, vă rog înainte de orice să citiţi chestia asta. Pe mine m-a liniştit momentan...

Breaza Biker's Fest 3

2008-08-24T19:24:00.002+03:00

Am fost invitati la Breaza Byker's Fest 03 si, cum nu suntem oamenii care sa refuzam asemenea invitatii, ne-am dus.

Am ajuns sambata, undeva dupa pranz, pe o caldura infernala. Da, da, chiar si acolo, la o oarescare altitudine, in mijlocul dealurilor (ca sa nu spun muntilor), simteai cum te topesti incet si sigur. Cand am sosit noi, era in plina desfasurare concursul "cine urca cel mai incet panta". A urmat concursul de baut bere in pereche si cel de tricouri ude (n-am asistat la nici unul dintre ultimele doua pentru ca montam cortul).

Lume multa. Mult mai multa decat ne asteptam sa gasim, si toti foarte veseli (motivele se subinteleg). Mancare diversificata pentru asemenea adunare si gustoasa (in afara de mici, carnaciori si frigarui, care sunt clasice, am mancat o pastrama de oaie la gratar excelenta; am vazut multa lume mancand bulz - eu am ratat ocazia intentionat -, am ajuns prea tarziu pentru sarmale, despre care am inteles ca sunt celebre si una dintre atractiile principale).

Ei spuneau ceva de niste dusuri (vezi forum): n-au fost. Toaletele ecologice - "de campanie" - au existat, cinci de toate. Nu spun ca au fost putine, nts, alta e problema... modul de utilizare (as avea un comentariu rautacios despre barbatii care mai bine alegeau orgasmul multiplu pentru ca la pipi din picioare nu exceleaza niciunul, dar ma abtin).

Cum eu nu sunt genul care sa stea pana se strica petrecerea pe la 9,30 am fost la cort si cum Pisto a venit si el la 10 m-am prins ca nu am pierdut nimic interesant.

Poate cea mai frumoasa parte a excursiei, pentru mine, a fost trezirea de dimineata. Sa scoti nasul din cort si sa dai cu nasul de iarba si de munte este unul din motivele pentru care s-au inventat excursiile. Si cafeaua de 1 lei 50 a fost revigoranta, iar ciorba pe care au mancat-o unii, se spune ca este "cea mai buna ciorba" (nu stiu daca sa-i cred sau nu...).

Si uite asa a mai trecut un sfarsit de saptamana si uite asa ma gandesc din ce in ce mai serios ca e cazul sa ma apuc si eu de carnet. B... nu va ganditi la altele, cel putin nu deocamdata...

Vacanta in imagini

2008-08-08T21:56:00.003+03:00

Vadu, seara, inainte de atacul tantarillor

Un iubit si un apus

Calm

Cu tigara in "Hand"

Trade mark la palarie

Leapsa pe Melodii

2008-08-08T16:35:00.003+03:00

M-a plesnit Bogdan cu o leapsa acum ceva vreme si a venit timpul sa ma achit de ea.

Tre' sa scriu sapte melodii care-mi trec mie prin cap. Nu stiu exact cum imi vine asta, pentru ca mie imi trec mai degraba cuvinte decat melodii, dar voi incerca.

Bratsch

Cigani Ivanovic

Nick Cave

Lamb

Poets of the fall

Habar (;)) )

Last but not least: Everlast

Note de vacanţă

2008-08-02T12:50:00.004+03:00

Tot ceea ce urmează să scriu mai departe sunt extrase din "agenda de călătorie" a vacanţei noastre în doi.

Duminică 6 Iulie 08
Desant în Vadu.
În primă fază ne-am cam speriat de mulţimea adunată pe plajă. Ne aşteptam să găsim pustiu şi, când colo, zeci de familii erau prezente la întâlnirea de duminică cu marea. Până la urmă am găsit un tăpşan izolat unde am pus cortul. E drept că până după-masă, abia dacă mai vedeai undeva în zare culorile celorlalte umbreluţe şi corturi. Cum eram destul de înfometaţi, am aprins focul pentru ceea ce s-a numit "primul prânz în doi pe malul mării". Idilic. Singuri pe toată plaja, am făcut exact ceea ce ne-am imaginat că vom face: dragoste în vremea mării, lenevit mână în mână cu ochii aţintiţi în larg, urmărit dansul delfinilor pe o mare mai mult decât liniştită, neprevestitoare de rău. Dar!

În primă instanţă a fost unul, apoi doi, apoi o armată. Apoi toate cohortele Iadului ţânţăresc. În viaţa mea nu mi-a fost dat să văd o asemenea dorinţă de împrietenire a ţânţarilor cu neamul omenesc. Un nou foc a fost aprins, de data asta unul care să fumege cât mai mult. Oamenii - adică noi doi - riscau să moară sufocaţi, iar ţânţarii parcă se înmulţeau.

Până la urmă ne-am declarat învinşi: eu în pragul unei crize de nervi, cu mâinile elice, Ciprian aproape speriat de reacţia mea disperată. Tot ce înşirasem în ultimile şase-şapte ore a fost strâns şi împachetat în mai puţin de 15 minute, inclusiv cortul. Singurele obiecte abandonate au fost cei doi colaci (umflaţi), care sub nici o formă nu mai încăpeau în maşină.

So, vacanţa noastră idilică din Vadu a durat exact opt ore, dar s-a continuat în nota dorită la mai mult de 100 km sud, în Vama Veche.

Luni 07 Iulie 08
Ajunşi în Vamă, ne-am petrecut noapte în maşină, iar a doua zi am început dimineaţa îngrozindu-ne de urmele lăsate de războiul cu zburătoarele. În fine... am găsit un loc de cort într-o zonă liniştită, mult înspre bulgari, şi am instalat tabăra de concediu, cu toate catrafusele care să ne dea un pic de confort.

Cum eram echipaţi pentru zece zile de concediu în pustietăţi - unde cea mai apropiată zonă civilizată era la vreo 10 km - confort însemnă "oale" (farfurii care zornăie), scaune pliante, măsuţă, grătar pe picioruşe (ecologiştii din noi s-au înfuriat la ideea unui foc în nisip) şi nenumărate alte chestii de "uz casnic".

Încă de la plecarea din Vadu, printre scrâşnituri de dinţi ce nu se pot reproduce, dar justificate, ne-am promis ca mai sus amintitul incident să nu ne afactete bunadispoziţie.

Am avut grijă să alegem un loc de campare cât mai îndepărtat de iureşul Vămii. Recunosc că am fost cât se poate de plăcut impresionată că vecinii noştri de cort erau aceeaşi doi puşti pe care i-am avut vecini şi anul trecut.

Aici se încheie însemnările din agendă. De fapt, de aici încolo zilele au trecut fără prea multe evenimente speciale. Am primit câteva vizite, ne-a plouat, ne-a ars soarele, dar atât (sau, mai exact, restul nu se poate povesti ;) ). Important e că am avut vacanţa mult-visată.

HAND ON THE BUTTON

2008-08-01T13:32:00.002+03:00

fabriK9 si Clubul Hand

va invita la

"Hand on the Button"

expozitie fotografica

VERNISAJ 9 August ora 20:00

si

Concert Omul cu Sobolani

pe Terasa Hand din Vama Veche

Expun:

Andreea Cioran

Constantin Nimigean

Stefan Papin

Alina Prodanescu

George Stoica

Petru Stratulat

Sponsor:
Moonlight

Back in business

2008-07-22T09:07:00.004+03:00

Ne-am întors din concediu, am început noul job, busy as hell... Cred că diseară compunem un mare-mare post despre excursia în doi (most of the time), despre leneveală şi primele impresii de la muncă. Till then, back to work!

Later: de la Sis

Serviciul 112 şi nesimţirea bucureşteanului

2008-07-02T12:47:00.002+03:00

Ieri. Eroilor. Bucureşti.

Ies de la metrou la Eroilor şi mă aşez la semafor să traversez spre Municipal. Pe colţ, în staţia de taximetre, mi s-a părut că văd pe cineva căzut în stradă. Cât a ţinut culoarea roşie a semaforului, am încercat să-mi dau seama dacă ce văd e o persoană sau doar nişte saci de gunoi aruncaţi. Am concluzionat că este gunoi pentru că prea nu se uita nimeni la maldărul albastru... Prea treceau toţi ca pe lângă ceva ce se încadra în peisaj.

Se face verde. Încep să traversez strada şi pe măsură ce mă apropii îmi este din ce în ce mai evident că presupuşii saci de gunoi, de fapt, sunt o bătrânică culcată jumătate pe iarbă, jumătate pe trotuar. Nimeni, dar nimeni! nu se uita la ea, nici măcar o privire, darămite să se aplece să vadă dacă mai e conştientă, să vadă dacă nu cumva îi e prea rău să se ridice, nimic!!! Treceau ca pe lângă nişte saci de gunoi aruncaţi pe un colţ de stradă.

Am sunat la 112, le-am explicat unde e, în ce stare mi s-a părut mie că e - nu prea bună, între noi fie vorba - şi au trimis o salvare spre ea. Ce mi se pare uluitor, strigător la cer şi mai cum vreţi voi este nesimţirea cruntă cu care toţi cei aflaţi în preajmă treceau (am spus şi o repet! fără să arunce măcar o privire!!!). Nu mai vorbesc de faptul că era căzută la mai puţin de 100 de metri de intrarea în Municipal... chiar nu i-a trecut nimănui prin cap să cheme pe cineva de la Urgenţă? Chiar aşa de leneşi şi nesimţiţi să fim încât să nu ne pese de un om căzut în stradă? Mai ales de un bătrân! Hai să zic că înţelegeam dacă era cineva mai tânăr. S-ar fi putut presupune că e beat, drogat etc (deşi nici astea nu sunt scuze suficient de puternice ca să treci ca vodă prin lobodă), dar când vezi o bătrână (75-80 de ani) şi-ţi continui drumul prefăcându-te că n-ai văzut nimic... Nu eşti altceva decât un nesimţit.

Vrumm, vruuuuummmm

2008-07-01T09:58:00.004+03:00

Să mă apuc să vă povestesc ultima lună? Nu cred că-mi sunt suficiente caracterele permise de tastatură să vă explic agitaţia care a început o dată cu vacanţa de 1 mai. Braşov, Cheia, Vamă, Mamaia (nu daţi cu pietre, a fo' miting aviatic!) Bacău. Practic, nu a existat sfârşit de săptămână în care să stăm locului. În fiecare vineri spuneam că vreau un week-end în care să nu mă ridic din pat şi în fiecare vineri noapte, sâmbătă dimineaţă ne trezeam că suntem pe un drum, pe o şosea în drum spre ceva.

Nu mă plâng, Doamne fereşte! Au contraire! Mi-ar plăcea să se desfăşoare exact la fel toate week-end-urile din vara asta, toate week-end-urile de acum încolo. Şi sincer, chiar nu văd nici cel mai mic motiv să nu fie aşa.

De exemplu, săptămâna asta, sâmbătă, avem bilete la concertul Manic Street Preachers (aştia sunt capul de afiş pentru mine) de la B'Estival, iar luni iar avem şoseaua sub roţi.

Ca fapt divers, asta e ultima săptămână de muncă la ziar. După, mă aşteaptă o vară fierbinte şi, zic eu, successful într-un loc ce o să-mi permit să rămână momentan o enigmă (nu pentru mult timp, promit).

Ca să nu mai lungim vorba, nu de alta da' trebuie să mă pun în mişcare, sunt incredibil de ocupată cu optimismul meu proverbial şi cu fericirea mea perpetuă şi momentan vreau să le acord cât mai mult timp cu putinţă. Sper să nu se mai întâmple să treacă o perioadă atât de lungă şi eu să nu scriu nimic aici, dar dacă cumva se va întâmpla, well, you'll know I'm having a hell of a time!

Deep Forest

2008-06-04T13:04:00.004+03:00

Tocmai am primit în dar un tablou de la M.

S-a reapucat de pictură, momentan doar în Corel, dar suntem plini de rabdare să pună mâna şi pe pensule să-mi pot atârna creaţiile susnumitei pe pereţi.

Take a look:

şi ca să meargă cu tabloul, voila şi melodia

Perfect watch

2008-06-02T09:45:00.001+03:00

I found the perfect watch for this blog and for my screensaver.
Many thanks to Jesson Yip

Trei Doamne şi toate trei

2008-05-31T13:32:00.009+03:00

În ultimile două zile am văzut trei filme ce merită menţionate aici. În ordinea vizionării:

Rane, film sârbesc din 1998. Este povestea unor puşti născuţi la începutul anilor '80, care în momentul declanşarii conflictului iugoslav erau la vârsta la care aveau de ales între a sta deoparte şi a-şi trăi copilăria, indiferent de cum ar fi ea, sau de a sări etape. Tentaţia banilor, modelul ales greşit, "circumstanţele"... totul i-a condus către a doua variantă. Sfârşitul ai zice că e tragic, când, de fapt, e cel aşteptat. Pisto zice, iar eu sunt de acord cu el, că e varianta sârbească (chiar, balcanică, deşi sună clişeistic) a mult mai vizionatului, mult mai comentatului, Cidade de Deus.

Filmul meu preferat, se pare că va rămâne aşa indiferent de câte filme aş vedea, Cat on a Hot Tin Roof. Nu cred că are rost să vă detaliez povestea, de altfel sper ca toată lumea să ştie despre ce vorbesc. Pot să spun doar atât, este unul dintre puţinele filme în care Liz Taylor îmi place (în majoritatea celorlalte mi se pare că e prea teatrală, prea încearcă să intre în pielea personajului). Cât despre Paul Newman... no words to describe him.

Şi ultimul, văzut aseară pe TVR Cultural, The Dreamers, pe care trebuie să-l mai văd o dată, dar voi lăsa puţin timp să mi se aşeze mai întâi imaginile de la prima vizionare.

Mulţi spun că e un film politic, alţii, la fel de mulţi, că este o poveste senzuală. Mie, repet, la prima vizionare, mi se pare că este povestea descoperirii eu-lui. Trei tineri [nu mi se pare foarte relevantă perioada de timp în care e plasată acţiunea, 1968, decât prin prisma deschiderii mai ales a francezilor către artă, în special film şi politica socialistă, (în paranteză fie spus, socialismul pe care francezii îl tot iau în braţe de atunci încoace este unul total rupt de realitatea blocului sovietic... aolică, câte aş avea de spus aici!!! în fine, poate cu altă ocazie)], doi fraţi gemeni şi noul lor prieten american, descoperă, se descoperă - sau mai clar, conştientizează - sexualitatea şi o dată cu ea se maturizează brusc. Cei doi fraţi, după o copilărie, adolescenţă şi început de tinereţe în care au susţinut/crezut că sunt siamezi - "siamezi ai minţii" - se rup şi se unesc time and time again. Finalmente, nu are nimeni loc între ei. Uneori maturizarea este insuportabilă, alteori a iubi înseamnă a lăsa liber.

Fuga din cotidian

2008-05-26T10:32:00.004+03:00

Fugim. De câte ori avem ocazia fugim din Bucureşti, fie doar şi pentru câteva ore. De data asta am fugit la Braşov.

Cum eu sunt foarte ataşată de zona asta de ţară (vorbesc aici de tot ce intră între munţi), o ieşire într-unul din oraşele astea nu-mi poate decât ridica moralul undeva foarte sus. Să revezi Braşovul de undeva de pe culmea unui deal după care să începi treptat să cobori între zidurile lui, intră în categoria "frumuseţile patriei", fără nici o undă de ironie.

Venind spre oraş dinspre Râşnov-Poiană, ne-am oprit într-unul din cele două puncte de belvedere de pe serpentine. Cred că tocmai plouase pentru că exact în momentul nostru de admiraţie, deasupra cetăţii se forma un imens curcubeu. Ştiu că nu se vede (din păcate n-am avut inspiraţia să luăm cu noi un aparat foto, toate pozele fiind făcute cu telefonul... deh, bucureşteni grăbiţi, n-ai ce-i face), dar priveliştea, trebuie să mă credeţi, era breath taking

Dacă vreodată v-aţi întrebat de unde se vede cel mai bine un oraş medieval, răspunsul este din cel mai înalt turn al său

E neagră, nu e la fel de impunătoare precum catedralele catolice occidentale, dar este atât de încărcată încât nu poţi trece indiferent pe lângă ea. E Doamna Brasovului

În Piaţa Sfatului

Imaginea porumbeilor care vin şi-ţi mănâncă din palmă mi-a rămas gravată în memorie din Timişoara. Mi-era dor să văd ştrumfi jucând prinsea cu zburătoarele

Nu am o concluzie anume... nici nu mi-aş dori să am, pentru că fuga încă nu s-a terminat, de abia a început.

Dear Charlot

2008-05-12T22:08:00.004+03:00

Tot bântuind după filme cât de cât vizionabile pe imdb (ca ultimă resursă) mi-am dat seama că sunt nenumărate filme de care mi-e dor, pe care nu le-am vazut de ceva ani şi care, în momentul ăsta, sunt exact ceea ce caut la un film.

Aşa că, graţie torrenţilor, DC++ şi celorlalte instrumente ajutătoare, am revăzut - până acum - Rear Window, Dial M for Murder, To Catch a Thief şi The Man Who Knew too Much (toate Hitchcock) şi, în seara asta, The Great Dictator al lui Charlot.

Dacă cumva aţi uitat sau vă era dor, priviţi:

Ştiu că cinematografia evoluează şi scenariile se scriu de multe ori cu stiloul pe tabelele de contabilitate, ştiu că şi filmele contemporane sunt, multe dintre ele, masterpieces, dar clasicii rămân totuşi singurii pe care îi văd şi-i revăd cu drag time and time again.

Furtună şi linişte

2008-05-09T13:17:00.002+03:00

Din diverse motive azi am rămas să muncesc de acasă. Cu alte cuvinte, dacă tot pot şi nu se supără nimeni că nu mă vede o zi atât timp cât treaba e făcută, de ce nu?

De mult timp voiam să vă povestesc despre zona în care stau de ceva vreme şi anume Militari. Da, ştiu: e la dracu cu cărţi, sunt departe de oraş, până sosim seara acasă ne trece cheful de orice plan ne-am fi făcut etc etc. Dar! (acum priviţi pozele de mai jos şi spuneţi-mi care dintre voi simte, când se trezeşte dimineaţa, că locuieşte într-o grădină botanică)

Şi dacă se mai întâmplă, cum e acum, să se rupă norii deasupra grădinii, iar verdele să devină şi mai verde decât este, începi să crezi că nimic nu te poate atinge, că orice "bine" (în sensul aproape biblic) va veni negreşit către tine. Începi să crezi că fericirea stă într-o cană de ceai/cafea aburindă şi în tunetele din depărtare.

1 Mai - Vama Veche

2008-05-06T17:38:00.003+03:00

Nu prea am ce să vă povestesc din vama asta. A fost una liniştită şi nu prea, cu oameni tare tare dragi, cu ploaie multă, dar şi cu soare. De fapt nu prea am chef să povestesc pentru că încă mi-e dor de mare. Nu de Vamă, de mare.

A fost prima oară când an văzut lebede pe mare

Vedere de la Corsaru

Epava - sau ce a mai rămas din ea

Şhhh, înainte de furtună întotdeauna e linişte

Ploaie, mare şi Corsaru

Amy Tan despre creativitate.

2008-04-25T12:48:00.001+03:00

Însemnare blasfemică

2008-04-21T17:39:00.002+03:00

Mă scuzaţi că postez aşa ceva, ştiu că în esenţă nu interesează pe nimeni, dar citesc:

"Numai cine nu a facut campanii electorale nu stie ce inseamna sa nu ai oameni in sectiile de votare (s.m.). De aceea candidatii independenti au din plecare sanse mult mai mici." Discuţia este despre candidatura lui Sorin Oprescu la primărie, luată de aici.

Acum pe bune, voi ce întelegeţi? Că fiecare partid are în secţiile de votare oameni care îi îndrumă pe alegători către căsuţa de vot "corectă"? Că la urechile mele asta ajunge. Ori doamna care scrie şi-a ales nu tocmai fericit cuvintele, ori eu interpretez aiurea rău de tot, ori a dat din casă

2008-04-20T21:44:00.002+03:00

Şi de nervi, azi am fugit până în Vamă... să mai vedem ceva din ea înainte de a o transforma dăştepţii ăştia în staţiune de lux.

Urmează un mic preview pentru 1 Mai Muncitoresc

Salvaţi dracului odată Vama Veche că m-am plictisit!

2008-04-19T13:28:00.007+03:00

Nu sunt genul protestatar, genul ăla care iese în stradă cu placarda atârnată de gât, care scadează diverse chestii din fundul plămânilor. Da' deloc. Dar ideea trasformării Vămii Vechi în staţiune de lux poate fi începutul erei mele de manifestaţii contra deciziilor luate de măscăricii care se prefac că ne conduc.

"Staţiune de lux conform standardelor europene"... my ass. Sunt, pe numărate, cel puţin 10 staţiuni (dacă nu le ştiţi vi le zic eu: Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Neptun, Olimp, Venus, Saturn, Jupiter, Mangalia), potenţiale de lux, care sunt lăsate în paragină de 20 de ani. Sunt n staţiuni care nu sunt declarate monument al naturii. Sunt n staţiuni cu poteţial de dezvoltare, cu infrastructură, cu canalizare futu-i!, care imploră să fie exploatate. Şi ce face papagalul ăla de la Turism?! Face propuneri imbecile.

Lăsând laoparte faptul că Toma şi gaşca lui de la Salvaţi VV au făcut mai mult rău decât bine, trecând peste faptul că în VV de 10 ani se construieşte haotic - cu sau fără aprobare - at the end of the line, VV este un SAT PESCĂRESC. Fie că le place sau nu, VV nu are potenţial de dezvoltare. OK, faci staţiune de lux, da' înainte să te apuci de treabă, te uiţi, fi'ti'ar coasta să-ţi fie de râs, la studiile geologice, marine, urbanistice etc făcute în zona aia. Dacă nu sunt, le faci! Şi după începi să lansezi inepţii cu staţiuni şi alte rahaturi.

Cineva să-mi explice şi mie, aşa ca la debili, de ce nu se ocupă în primul rând de ce e deja, bine mersi, construit în cei 80 de km de la Constaţa la Mangalia, şi-şi bagă nasul într-un teren care ar trebui să fie ultimul pe lista lor de dezvoltare (a se citi distrugere) turistică. Şi mai am o întrebare de 1000 de puncte: cum se face de bulgarii lasă locurile precum VV (eu am găsit 3 trei!!!!! pe net) în pace şi staţiunile "cu potenţial de lux" chiar le transformă în staţiuni de lux???

Ovidiule, de Dumnezeule faci? Revoltă-te!!!

Gândul zilei...

2008-04-18T13:46:00.002+03:00

...Alexandru Repan beat turtă e o priveliste tare tristă, chiar dacă poveştile pe care le spune sunt fermecătoare.

H.

2008-04-13T21:56:00.004+03:00

Pas agale, mână caldă, buze dulci.
Alei pline, oameni invizibili.
Vânt cald, de primăvara.
Ronduri de flori.
Mii de flori.
Pas agale, mână caldă, buze dulci.
Dor de mare, dor de vară.
Soare blând, mierloi cântând.
Verde, verziu, vernil.
Soare cald, buze dulci.

1 giant leap vs one giant leap

2008-04-13T14:35:00.004+03:00

Cautand 1 Giant Leap am dat peste One giant leap, un scurt metraj animat, unde personajul principal este un... batracian.

Otis Taylor - Just live your life

2008-04-09T13:46:00.003+03:00

Graţie unui bun prieten (mulţu' M!), ascult unul dintre cele mai frumoase cântece care au ajuns la urechile mele în ultima vreme.

La moartea unui oportunist

2008-04-02T15:10:00.003+03:00

Sunt la muncă. Citesc bloguri. Cele mai multe sunt bloguri de politicieni. Şi cum citesc eu aşa, mă trezesc vorbind

- Băi ce nu pot să-i sufăr pe ipocriţii ăştia care scriu despre moartea lui Bălaşa ca despre cea a unui mare artist.

În faţa mea, uşor în diagonală e o fetiţă (are 19 ani, deci e fetiţă pentru mine) care se uită zâmbind la mine:

- Crede-mă... habar nu am cine e Bălaşa ăsta.

Să mă bucur? Să rămân cu gura căscată? Să mă enevez? Nici eu nu ştiu...

Poate vă era dor: Chopin cântat de Rachmaninoff

2008-04-02T14:25:00.002+03:00

Nocturnele

Winamp tag

2008-03-31T15:22:00.004+03:00

1. Put your music player on shuffle.
2. Press forward for each question.
3. Use the song title as the answer to the question even if it doesnt make sense. NO CHEATING!
4. Tag 5 people
5. Bold the questions and with the answers, give your own comments on how it relates
to the questions.

1. How are you feeling today?
Unu’ ft. Dru Klein – The Jam (Dacă e să ne luăm după ritmurile care-mi susură în urechi acum... ar trebui să fiu la mare, pe plajă dansând. Ceea ce este foarte aproape de mood-ul meu zilnic)

2. Will you get far in life?
The Shins – Kissing the Lipless (there’s too much to do...)

3. How do your friends see you?
Coldplay – Windows (o versiune instrumentală – numai instrumente cu coarde) Mai degrabă „portiţă de ieşire din probleme existenţiale”

4. Will you get married?
Leonard Cohen – Take this Waltz . Need I say more?!

5. What is your best friend’s theme?
Ternipe – Arva Asszony

6. What is the story of your life?
Gothan Project – Domingo Cura. Percusion part I (my life has no story, just rhythm)

7. What was high school like?
Pink Martini – Song of the Black Swan (ăsta chiar nu are nici o legătură cu perioada mea de liceu)

8. How can you get ahead in life?
Zero 7 – Simple things (cine mă cunoaşte poate confirma, melodia asta poate deveni reprezentativă pentru viaţa mea)

9. What is the best thing about your friends?
Compay Segundo – Orgullecida (most of them love the rhythm of my life)

10. What is in store for this weekend?
Yann Tiersen – Le Quartier (olalalalalalaaaa)

11. What song describes you?
Urma – Buy Me with a Coffee (hahahahahahaha. Dacă aş putea aş râde în hohote, da’ nu-mi dă mâna că s-ar uita tot biroul la mine. Majoritatea prieteniilor din ultimii ani mi-au fost „cumpărate” la o cafea)

12. To describe your grandparents?
Leonard Cohen – The Gypsie’s Wife (în Rai la mine, de unde se trage şi una din bunici sunt, într-adevăr, unele dintre cele mai frumoase soţii de ţigani din câte am văzut).

13. How is your life going?
Moloko – Being is Bewildering (incredibil cum se potrivesc melodiile astea)

14. What song will they play at your funeral?
Paolo Nutini – Loving you (hello tenderness, 've been waiting for your call)

15. How does the world see you?
Travis – The fear (aaaa, nu cred!)

16. Will you have a happy life?
Portishead – Motherless Child (with Tom Jones) (hmmm, don’t think so!)

17. Do people secretly lust after you?
Incubus – Nowhere fast (just like that!)

18. How can I make myself happy?
Worm is green – Amazing things (no need to say more)

19. What should you do with your life?
Norah Jones – Track 14 si pentru că nu puteam s-o las aşa am mai dat o dată: Sade – Angel by my side (that’s more like it)

Leapşa pleacă mai departe la Cătă (dacă aveţi chef şi timp), Lau, Meea, Laura, şi Pisto

Vă las ascultând Sex Pistols - From Beyond the grave

Ca la noi la nimenea!

2008-03-28T17:30:00.001+02:00

Să ne mai minunăm!?

Scurt ghid turistic "crisanesc"

2008-03-25T15:39:00.001+02:00

Am primit o leapşa care m-a pus pe gânduri. Magdu’ m-a lovit cu ea – acum ceva vreme, chiar – dar n-am ştiut ce sa răspund. Dacă ar veni un străin în vizită în Romania, unde l-aş duce: primele cinci opţiuni.

Jur, mă doare capul de cât m-am gândit la opţiuni, dar după celebrul reportaj de la Discovery Travel am rămas goală de idei. În fine, mă reculeg şi încerc o tentativă de răspuns.

Să spunem aşa: cafeaua de dimineaţă i-aş da-o pe o bancă în Grădina Botanică (1). Chiar dacă, probabil, sunt mulţi dintre voi, care la capitolul parcuri ar alege clasicele Herăstrău sau Cişmigiu (vorbind de perimetrul bucureştean) şi chiar dacă Grădina Botanică nu e cea mai cea dintre grădinile de genul ăsta mie mi se pare că e locul ideal unde să ai o cană mare de cafea în mână, într-o dimineaţă calmă şi însorită.

După care am face o plimbare scurtă pe plaja de la Vama Veche (2). Exact în perioada asta a anului, când e pustiu, când nu e prea frig, dar nici prea cald, exact acum, marea seamănă marea poveştilor copilăriei mele: albastră şi fără fund. Iar marea Vămii este cea mai frumoasă mare.

Prânzul ar fi pârjoale de ştiucă, făcute de o lipoveancă sfătoasă din Delta Dunării (3). No need to say more.

Sigur siesta ne-o vom face pe una din terasele din Piaţa Operei din Timişoara (4). Acum, că zona e renovată, catedrala făţuită, terasele (care nu-s deloc puţine) sunt locul ideal de a lenevi câteva momente.

Până aici, nimic de zis, i-am arătat cam tot ce m-ar încânta şi pe mine. La plimbarea de seară, în schimb am o problemă... nu ştiu dacă să aleg una din cărările Făgăraţilor sau una din uliţele Raiului meu sau (în cazul în care până voi putea face eu turul ăsta de forţă vor fi renovate/recondiţionate) o baie în bazinele cu apă caldă de la Herculane (5). Una din ele în orice caz.

Îmi pare tare rău că între cele cinci locuri nu se găseşte niciunul din Moldova. Din păcate urmează să le descopăr şi eu (cât de curând, sper).

Leapşa merge mai departe la b0gu’, sis si (sper să-mi răspundă!) MMM sau ŢŢŢ cum îşi mai spune.

Did or Din't

2008-03-19T16:38:00.006+02:00

B0gu'!

01) Bought everyone in the pub a drink
02) Swam with wild dolphins
03) Climbed a mountain
04) Taken a Ferrari for a test drive
05) Been inside the Great Pyramid
06) Held a tarantula.
07) Taken a candlelit bath with someone
08) Said ‘I love you’ and meant it
09) Hugged a tree
10) Done a striptease
11) Bungee jumped
12) Visited Paris
13) Watched a lightning storm at sea
14) Stayed up all night long, and watch the sun rise
15) Seen the Northern Lights
16) Gone to a huge sports game
17) Walked the stairs to the top of the leaning Tower of Pisa
18) Grown and eaten your own vegetables
19) Touched an iceberg
20) Slept under the stars
21) Changed a baby’s diaper
22) Taken a trip in a hot air balloon
23) Watched a meteor shower
24) Gotten drunk on champagne
25) Given more than you can afford to charity
26) Looked up at the night sky through a telescope
27) Had an uncontrollable giggling fit at the worst possible moment
28) Had a food fight
29) Bet on a winning horse
30) Taken a sick day when you’re not ill
31) Asked out a stranger
32) Had a snowball fight
33) Photocopied your bottom on the office photocopier
34) Screamed as loudly as you possibly can
35) Held a lamb
36) Enacted a favorite fantasy
37) Taken a midnight skinny dip
38) Taken an ice cold bath
39) Had a meaningful conversation with a beggar
40) Seen a total eclipse
41) Ridden a roller coaster
42) Hit a home run
43) Fit three weeks miraculously into three days
44) Danced like a fool and not cared who was looking
45) Adopted an accent for an entire day
46) Visited the birthplace of your ancestors
47) Actually felt happy about your life, even for just a moment
48) Had two hard drives for your computer
49) Visited all 50 states of USA
50) Loved your job for all accounts
51) Taken care of someone who was shit faced
52) Had enough money to be truly satisfied
53) Had amazing friends
54) Danced with a stranger in a foreign country
55) Watched wild whales
56) Stolen a sign
57) Backpacked in Europe
58) Taken a road-trip
59) Rock climbing
60) Lied to foreign government’s official in that country to avoid notice
61) Midnight walk on the beach
62) Sky diving
63) Visited Ireland
Almost!!! But NO! 64) Been heartbroken longer then you were actually in love
65) In a restaurant, sat at a stranger’s table and had a meal with them
66) Visited Japan
67) Benchpressed your own weight
68) Milked a cow
69) Alphabetized your records
70) Pretended to be a superhero
71) Sung karaoke
72) Lounged around in bed all day
73) Posed nude in front of strangers
74) Scuba diving
75) Got it on to “Let’s Get It On” by Marvin Gaye
76) Kissed in the rain
77) Played in the mud
78) Played in the rain
79) Gone to a drive-in theater
80) Done something you should regret, but don’t regret it
81) Visited the Great Wall of China
82) Discovered that someone who’s not supposed to have known about your blog has discovered your blog
83) Dropped Windows in favor of something better
84) Started a business
85) Fallen in love and not had your heart broken
86) Toured ancient sites
87) Taken a martial arts class
88) Sword fought for the honor of a woman
89) Played D&D for more than 6 hours straight
90) Gotten engaged
91) Been in a movie
92) Crashed a party
93) Loved someone you shouldn’t have
Wish I knew 94) Kissed someone so passionately it made them dizzy
95) Gotten married
96) Had sex at the office
3 is my record 97) Gone without food for 5 days
98) Made cookies from scratch
99) Won first prize in a costume contest
100) Ridden a gondola in Venice
101) Gotten a tattoo
102) Found that the texture of some materials can turn you on
103) Gotten divorced
104) Been on television news programs as an “expert”
105) Got flowers for no reason
106) Masturbated in a public place
107) Got so drunk you don’t remember anything
Here, everything is illegal, so 108) Taken illegal drugs
in Kindergarden 109) Performed on stage
110) Been to Las Vegas
111) Recorded music
112) Eaten shark
113) Had a one-night stand
114) Gone to Thailand
115) Seen Siouxsie live
116) Bought a house
117) Been in a combat zone
118) Buried one/both of your parents
119) Shaved or waxed your pubic hair off
For one day 120) Been on a cruise ship
Besides my native one?! 121) Spoken more than one language fluently
MY CHICKEN!!!!122) Gotten into a fight while attempting to defend someone
123) Bounced a check
124) Performed in Rocky Horror
=)) NEVER 125) Read - and understood - your credit report
126) Raised children
127) Recently bought and played with a favorite childhood toy
128) Followed your favorite band/singer on tour
129) Created and named your own constellation of stars
130) Taken an exotic bicycle tour in a foreign country
In my point of view 131) Found out something significant that your ancestors did
132) Called or written your Congress person
133) Picked up and moved to another city to just start over
134) …more than once? - More than twice?
135) Walked the Golden Gate Bridge
136) Sang loudly in the car, and didn’t stop when you knew someone was looking
137) Had an abortion or your female partner did
138) Had plastic surgery
139) Survived an accident that you shouldn’t have survived
Large?! Aaaa, how large?! 140) Wrote articles for a large publication
141) Lost over 100 pounds
142) Held someone while they were having a flashback
143) Piloted an airplane
144) Petted a stingray
145) Broken someone’s heart
146) Helped an animal give birth
147) Been fired or laid off from a job
148) Won money on a T.V. game show
149) Broken a bone
150) Killed a human being
151) Gone on an African photo safari
152) Ridden a motorcycle
Does it count beeing in a vehicle? 153) Driven any land vehicle at a speed of greater than 100 mph
154) Had a body part of yours below the neck pierced
155) Fired a rifle, shotgun, or pistol
156) Eaten mushrooms that were gathered in the wild
157) Ridden a horse
From my point of view was major 158) Had major surgery
159) Had sex on a moving train ;))
160) Had a snake as a pet
161) Hiked to the bottom of the Grand Canyon
162) Slept through an entire flight: takeoff, flight, and landing
163) Slept for more than 30 hours
164) Visited lots of foreign countries
165) Visited all 7 continents
166) Taken a canoe trip that lasted more than 2 days
167) Eaten kangaroo meat
168) Fallen in love at an ancient Mayan burial ground
169) Been a sperm or egg donor
170) Eaten sushi
171) Had your picture in the newspaper
172) Had 2 (or more) healthy romantic relationships for over a year in your lifetime
173) Changed someone’s mind about something you care deeply about
174) Gotten someone fired for their actions
175) Gone back to school
176) Parasailed
Last one 177) Changed your name
178) Petted a cockroach
179) Eaten fried green tomatoes.
180) Read The Iliad
181) Selected one “important” author who you missed in school, and read
182) Dined in a restaurant and stolen silverware, plates, cups because your apartment needed them
183) …and gotten 86?ed from the restaurant because you did it so many times, they figured out it was you
184) Taught yourself an art from scratch
185) Killed and prepared an animal for eating
186) Apologized to someone years after inflicting the hurt
187) Skipped all your school reunions
188) Communicated with someone without sharing a common spoken language
189) Been elected to public office
190) Written your own computer language
191) Thought to yourself that you’re living your dream
192) Had to put someone you love into hospice care
193) Built your own PC from parts
194) Sold your own artwork to someone who didn’t know you
195) Had a booth at a street fair
196) Dyed your hair
197) Been a DJ
198) Found out someone was going to dump you via LiveJournal
199) Written your own role playing game
200) Been arrested

Leapsa pleaca mai departe la Meea si Laura.

Glad...

2008-03-16T10:07:00.005+02:00

ĂĂĂĂ, nu ştiu cum să vă spun, cum să vă anunţ, cum să vă rog, să vă implor...

Mă las la voia mneavoastră. Ştiu, am dat în mintea copiilor (cred că mi se trage de la experienta de vineri, cea descrisă în postul anterior), dar când îţi intră microbul ai două variante: fie iei medicamente şi te vindeci, fie te laşi în voia lui. Deocamdata, m-am lăsat dusă de val şi, de pe coama valului, vă rog să daţi click pe linkul ăsta

Vă mulţumesc!

Vineri, 14 martie 2008, două premiere...

2008-03-15T11:00:00.003+02:00

... dintre care una, cel puţin, nu are nici o legătură cu viaţa mea de până acum.
În fine, s-o luăm în ordine cronologică.

Pe la 6, 6 şi ceva am plecat de la muncă, pe la 7 m-am întâlnit cu mum la Victoriei cu gândul s-o luăm pâş-pâş spre casă. La intersecţia Mihalache cu Dr Felix e de câţiva ani o rotiserie de unde cumpărăm din când în când cina; ceea ce am făcut şi aseară. Am ieşit, am traversat Dr Felix cu Banu Manta şi, pe scuarul care delimitează cele două benzi ale străzii simt că-mi puiul frumos rumenit prinde viaţă şi vrea să-mi fugă cu tot cu pungă. În primul moment am crezut că e vreun prieten care are chef de glume proaste cu mine. WRONG! Era un boschetar/om al străzii/homeless sau cum vreţi voi să-i mai spuneţi, la vreo 40 de ani (deşi, persoanele de genul ăsta sunt cu o vârstă greu de definit, mă hazardez) care rânjea la mine în timp ce trăgea de puiul meu. A reuşit să rupă toartele pungii, s-a răsucit 180 de grade şi a luat-o la fugă prin mijlocul intersecţiei.

Credeţi cumva că am rămas o doamna? Vă înşelaţi amarnic! (norocul meu că eram în jeanşi şi tenişi!!). Am luat-o la fugă după el înjurând de mama focului - cuvinte greu de reprodus, care oricum se legau de morţi, Dumnezei, organe (interne şi externe) etc... toată domnia din mine s-a dus în momentele alea pe apa Sâmbetei. Nefericitul a apucat să ajungă exact în mijlocul intersecţiei când l-am prins din urmă, i-am pus piedică şi s-a lăţit căt era de lung pe mijlocul caldarâmului. Evident, puiul meu frumos rumenit a zburat câţiva metri în faţă ieşind din pungă şi rostogolindu-se, cu ultimele forţe, pe trecerea de pietoni. Eu după el. Nenorocitul tot după el, numai că târâş. Avantaj eu. Mama, între timp se reculesese, pricepuse ce se întâmplă şi venea fluturând geanta mea - care, trebuie să mă credeţi pe cuvânt, este foarte grea şi goală, darămite cu juma' de casă cât car eu constant după mine.

Homelessu' ajunge şi el la pui (care între timp era în mâinile mele!!!) şi se apucă să tragă de el. Dacă până atunci văzusem verde în faţa ochilor, nuanţa s-a transformat în negru. În consecinţă - şi aici îmi cer scuze în faţa tuturor care au crezut că sunt o lady - i-am dat două picioare/şuturi. Nu ştiu unde am nimerit, nu ştiu dacă l-a durut (sinceră să fiu, puţin îmi pasă), cert este că a dat drumul la pui. Spumegam. A fost prima oară când mi s-a întâmplat aşa ceva, nu ştiu ce m-a făcut să reacţionez aşa (de la surprindere la indignare, paleta de sentimente este foarte vastă, trecând prin furie oarbă), dar ştiu că mi-a rămas un gust foarte amar după povestea asta.

A! să nu vă faceţi iluzii că eram singurele de pe stradă. Nuuu. Doi taximetrişti, vreo patru-cinci bărbaţi şi alte câteva femei au stat şi au privit ca la teatru toată scena. Ba chiar unul din taximetrişti îmi zâmbea complice (de ce?!)... dobitocul. Şi toate aste se întâmplă în plină stradă, în Bucureşti, la nici 2 minute de guvern, într-un cartier în care mulţi şi-ar dori să locuiască. Pe bune?!

Evenimentul numărul doi, RoBlogFest 2008 din Fabrica. Multă lume, destul de mulţi cunoscuţi. Dar chiar mi-a pierit cheful să scriu acum despre el. Poate mâine...